Hollywood-ul străluceşte! Celebrităţile de peste Ocean şi-au îmbrăcat casele în haine de sărbătoare
Celebrităţile de peste Ocean şi-au îmbrăcat casele în haine de sărbătoare. Brazi luxoşi, decoraţiuni strălucitoare şi cadouri scumpe – acestea sunt elementele principale pentru un Crăciun à la Hollywood.
Paris Hilton (41 de ani) şi-a decorat casa din Los Angeles încă de la începutul lui decembrie. Nu prea ninge în California, aşa că moştenitoarea imperiului Hilton, care are o avere de 300 de milioane de dolari, şi-a dorit să aducă zăpada la ea acasă.
Iată și: Reţete speciale de Crăciun de la Chef Liviu Lambrino
Astfel, ea a ales drept culoare principală albul, iar întreaga sa vilă a fost împdobită cu brazi argintii şi cu nea artificială. Zilele trecute, Paris a organizat o petrecere de Crăciun la ea acasă, iar printre vedetele invitate s-a numărat şi buna ei prietenă Kim Kardashian.
Kylie Jenner (25 de ani) a vrut să se vorbească despre bradul ei mult timp de-acum încolo! Ea a ales un pom de Crăciun natural, înalt cât două etaje, pe care l-a pus fix la intrarea în casa de 16 milioane de dolari, din Hidden Hills.
Vezi și: Crăciunul și Anul Nou, câmp minat de mâncare și alcool. Cum să rămâi slab înainte și după Sărbători?
Copiii ei, Stormi (4 ani) şi Wolf (10 luni), au reuşit să pună globuri doar în partea de jos a bradului, restul fiind decorat de profesionişti – care au avut nevoie de o scară pentru a putea împodobi masivul copac, al cărui vârf atinge tavanul. „Crăciunul este perioada mea preferată din an şi îmi place să îmi decorez casa de sărbători”, a mărturisit Kylie, care se laudă cu o avere de 750 de milioane de dolari.
Brooke Shields (57 de ani) a spus că anul ăsta îşi va petrece Crăciunul în familie, alături soţul ei, Chris Henchy (58 de ani), şi de fiicele lor, Rowan (19 ani) şi Grier (16 ani).
„Chiar dacă ele petrec mai mult timp cu prietenii, măcar sunt fericită că ştiu că sunt în casă cu noi”, a dezvlăuit vedeta, pentru emisiunea TODAY. Actriţa, care are o avere de 40 de milioane de dolari, s-a ocupat personal de decorarea întregii case.
Vedeta a ales doar globuri albe şi argintii, pentru pomul de Crăciun. Decoraţiunile au inclus porumbei, urşi polari, pisicuţe, bufniţe şi diverse alte animăluţe adorabile.
Fără doar şi poate, sărbătorile din acest an vor fi magice pentru Chrissy Teigen (37 de ani), pe care Crăciunul o prinde însărcinată!
Anul viitor, ea şi soţul ei, artistul John Legend (43 de ani), vor deveni părinţi pentru a patra oară. Încă nu au făcut public sexul bebeluşului, însă frăţiorii Luna (6 ani) şi Miles (4 ani) abia aşteaptă să îl cunoască pe noul membru al familiei. Cuplul s-a fotografiat recent cu brazii festivi spectaculoşi din casa lor şi le-au urat fanilor un Crăciun fericit.
Chrissy, care are o avere de 75 de milioane de dolari, a mărturisit că îşi va petrece sărbătorile în sânul familiei. Sunt excluse petrecerile departe de casă, întrucât graviduţa are greţuri destul de des. Cei doi au mai avut un băiețel, care, din păcate, s-a născut mort.
Şi căţeii îl aşteaptă cuminţi pe Moşul
Actriţa americană Christie Brinkley (68 de ani) adoră să-şi îmbrace casa în culori festive! Starul din „O vacanţă de tot râsul”, care deţine o avere de 100 de milioane de dolari, a publicat mai multe imagini din vila ei, inclusiv cu micuţul patruped pregătit de sărbătoare.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!