Imagini terifiante cu tânărul care a ucis 9 oameni într-o şcoală din Kazan. A fost elev în liceul unde a comis atacul VIDEO

12 mai 2021 13:52   Internațional
Ultima actualizare:

Un adolescent de în vârstă de 19 ani este autorul atacului armat din Rusia, comis într-o școală din Kazan, în ziua de marți, 11 mai. Numele său este Ilinaza Galyaviev. Imagini, declarații și informații suplimentare despre acesta au fost deja distribuite în mass-media din Federația Rusă. Conform ultimului bilanț, 9 oameni, printre care șapte elevi, au murit în urma atacului.

Tânărul a făcut o serie de declarații bizare în fața anchetatorilor. Ilinaza Galyaviev le-a spus polițiștilor că a conştientizat, cu două luni în urmă, că el este Dumnezeu, după care s-a transformat „într-un monstru”. 

„M-am crezut Dumnzeu. Pur şi simplu am conşientizat asta, iar vara în mine s-a trezit un monstru şi am început să-i urăsc pe toţi. Eu mereu i-am urât pe toţi. Nu încercaţi să-mi asociaţi vreo prostie psihologică. Nimeni nu mi-a zis, singur am conştientizat, acum două luni, că sunt Dumnezeu. Iniţial i-am spus mamei despre acest lucru. Eu mamă nu am, ea nu-mi este mamă. Nu am părinţi, vă urăsc pe toţi. Nu am mamă, am renunţat la toţi. Femeia care m-a născut nu-mi este mamă”, le-a spus adolescentul anchetatorilor, conform adevarul.ro.

Profesorii și colegii lui spun că era un elev liniștit

Potrivit presei ruse, Ilinaza Galyaviev a absolvit acum patru ani şcoala în care a comis atacul armat. În luna aprilie, acesta a fost exmatriculat din colegiu, după ce nu a mai fost la ore din ianuarie 2021. Profesorii de la colegiu îl descriu pe acesta ca fiind un tânăr liniştit şi care nu obşinuia să aibă conflicte cu nimeni.Ucigaşul de 19 ani a obţinut dreptul de a purta armă pe 28 aprilie. Tatăl acestuia a mărturisit că nu a observat schimbări în comportamentul fiului său şi că tânărul nu avea gânduri negative.   Pe canalul său de Telegram, cu câteva ore înainte de a comite atacul armat, adolescentul a scris că intenţionează să „ucidă un număr mare de deşeuri bio, după care să se sinucidă”.   

Citește mai multe despre acest subiect pe adevarul.ro.

Mai multe