Incredibil, dar adevărat! Femeile din această țară primesc bani doar pentru că stau acasă!
Într-un sat din statul indian Madhya Pradesh, Premila Bhalavi primește în fiecare lună un venit sigur. Nu este salariu, nu are un loc de muncă oficial, iar statul nu îi cere nicio condiție în schimb.
Sunt 1.500 de rupii, aproximativ 16 dolari, o sumă modestă, dar stabilă, care îi acoperă medicamentele, legumele și taxele școlare ale fiului ei. Pentru Premila, acești bani înseamnă independență, control și o formă de recunoaștere a muncii pe care o face zi de zi în gospodărie.
Povestea ei nu este singulară. În întreaga Indie, 118 milioane de femei adulte din 12 state primesc lunar sume similare, arată o analiză BBC. India a ajuns, astfel, într-un punct neașteptat: după decenii de subvenții pentru grâu, combustibil sau programe rurale, statul plătește acum femeile… pentru că sunt gospodine și pentru că reprezintă un electorat uriaș.
Cum funcționează programul și cine beneficiază
Criteriile diferă de la un stat la altul: vârsta, nivelul de venit sau excluderea familiilor care au mașini, terenuri mari ori membri angajați în sectorul public.
Doar în unele regiuni există justificări explicite pentru aceste transferuri; în altele, recunoașterea muncii neplătite este indirectă.
Sumele oferite variază între 1.000 și 2.500 de rupii pe lună (12–30 de dolari). Reprezintă între 5% și 12% din veniturile unei gospodării, dar au avantajul esențial al predictibilității. Iar cum peste 300 de milioane de femei au cont bancar, distribuirea banilor este simplă și rapidă.
În general, femeile folosesc acești bani pentru nevoile familiei: mâncare, educație, medicamente, gaz de gătit, datorii mici sau, ocazional, pentru mici cumpărături personale – rare ocazii de autonomie într-un context în care resursele sunt gestionate, de obicei, de bărbați.
India, diferită de alte țări cu programe similare
India nu este prima țară care acordă sprijin financiar femeilor sau gospodăriilor vulnerabile. Mexicul, Brazilia sau Indonezia au programe comparabile, însă cu o diferență majoră: acolo, banii vin cu condiții – trimiterea copiilor la școală sau mentenanța unui anumit nivel de venit.
În India, însă, plățile sunt necondiționate. Goa a lansat primul program în 2013, urmată de Assam în 2020. De atunci, fenomenul a crescut accelerat, devenind o forță socială și politică greu de ignorat.
Unele state recunosc explicit munca neplătită din gospodărie: Tamil Nadu numește plățile „un drept”, iar Bengalul de Vest folosește un limbaj similar. Alte administrații evită formulări directe, dar știu că banii vor fi folosiți în beneficiul familiei.
Când sprijinul devine instrument politic
Efectele politice ale acestor programe sunt evidente. În ultimii ani, promisiunile de sprijin financiar pentru femei au contribuit decisiv la victorii electorale în Maharashtra, Jharkhand, Odisha, Haryana și Andhra Pradesh.
Un exemplu recent vine din Bihar, unde, înainte de vot, guvernul a virat 10.000 de rupii (112 dolari) în conturile a 7,5 milioane de femei. La urne, femeile au votat în număr mai mare decât bărbații, iar rezultatul a fost clar: coaliția aflată la putere a câștigat fără emoții. Criticii au vorbit despre cumpărare de voturi, însă impactul electoral a fost incontestabil.
La nivel național, programele ajung regulat la zeci de milioane de femei. Doar Maharashtra promite sprijin pentru 25 de milioane, iar în Odisha programul acoperă 71% din femeile cu drept de vot.
Aceste transferuri au însă un cost semnificativ: cele 12 state implicate vor cheltui anul acesta aproximativ 18 miliarde de dolari. Iar jumătate dintre ele au deja deficit bugetar, fiind nevoite să se împrumute pentru a susține plățile.
Recunoaștere tardivă a unei realități ignorate
Dincolo de implicațiile politice, sunt și voci care consideră că aceste programe repară, în sfârșit, o nedreptate istorică.
În India, femeile au petrecut în 2024, în medie, cinci ore pe zi făcând treburi casnice – de 7,6 ori mai mult decât bărbații, potrivit celui mai recent studiu de utilizare a timpului. Acest dezechilibru profund contribuie direct la participarea scăzută a femeilor pe piața muncii.
Transferurile financiare, oricât de mici, sunt văzute ca un gest simbolic, dar important: o recunoaștere a valorii economice reale a muncii domestice, care până acum a fost complet invizibilă în sistemele oficiale.