Kate Middleton a revenit! Toți au rămas mască atunci când au văzut-o: „Curajoasa Kate...”

11 noiembrie 2024 13:46   Internațional

Duminică, în ajunul zilei de 11 noiembrie, Londra a fost martora unei parade impresionante, organizată în onoarea soldaților căzuți la datorie în timpul Primului Război Mondial. Remembrance Sunday a marcat nu doar un omagiu emoționant adus celor care și-au sacrificat viețile, ci și revenirea publică a prințesei Kate Middleton, după ce a încheiat tratamentul împotriva cancerului.

Kate Middleton a revenit! Toți au rămas mască atunci când au văzut-o

Ca în fiecare an, regele Charles al III-lea a condus ceremonia la Cenotaph, fiind înconjurat de mii de veterani și membri ai familiei regale. Alături de el s-au aflat prințul William, fratele său, ducele de Edinburgh, și sora sa, prințesa Anne, fiecare depunând câte o coroană de maci la memorial. Din balcoanele Ministerului Afacerilor Externe, Kate Middleton și Sophie, ducesa de Edinburgh, au urmărit solemn ceremonia.

Acest eveniment solemn a fost primul pentru Kate Middleton de la finalizarea chimioterapiei în septembrie. După un an de tratament împotriva cancerului, prințesa de Wales a impresionat publicul cu revenirea sa în cadrul îndatoririlor regale. Weekendul acesta, ea a participat atât la concertul Festival of Remembrance, organizat la Royal Albert Hall, cât și la ceremonia din fața Cenotafului.

„Curajoasa Kate, înapoi la datorie!”

Presa britanică a marcat revenirea mult așteptată a prințesei. Cotidiane de renume, precum Sunday Express, The Sun, și Sunday Times au celebrat întoarcerea lui Kate, evidențiind curajul și determinarea sa. În ediția de duminică, Sunday Telegraph a publicat o fotografie cu Kate zâmbitoare, ținând un mac, simbolul comemorării soldaților căzuți, iar Mail on Sunday a subliniat bucuria de a o revedea pe prințesă participând la unul dintre cele mai emoționante evenimente din calendarul regal.

Anul care a trecut a fost unul dificil atât pentru Kate Middleton, cât și pentru familia sa. În martie, anunțul că prințesa suferă de cancer a șocat opinia publică. Într-un gest rar de transparență, prințul William a vorbit deschis despre acest episod, descriindu-l drept „cel mai dificil din viața lui” și elogiat curajul lui Kate în fața acestei provocări.

Deși regina Camilla nu a putut fi prezentă la ceremonie din cauza unei infecții pulmonare, regele Charles al III-lea și ceilalți membri ai familiei regale și-au îndeplinit cu solemnitate îndatoririle. Remembrance Sunday a adus împreună familia regală și mii de cetățeni britanici, într-un tribut dedicat eroilor căzuți.

Mai multe