Kate Middleton, însărcinată în trei luni? Prințul George i-ar fi spus Reginei secretul
Zvonurile par că nu se vor opri prea curând! Revista Star a fost cea care a dat „vestea” prima, dar nimic nu e confirmat. S-ar părea că ducesa de Cambridge ar ascunde faptul că e însărcinată în patru săptămâni. Kate Middleton (35 de ani) este deja mama a doi copii, George (3 ani) și Charlotte (1 an). Dacă bârfele ar fi adevărate, copilul va fi al cincilea pretendent la tronul Marii Britanii.
Potrivit articolului publicat în Star, după speranțele deșarte pe care Kate și le-a făcut anul trecut, se pare că acum i-a surâs norocul. Prințul William (34 de ani) și soția lui ar aștepta să devină părinți pentru a treia oară anul acesta. Kate Middleton ar fi însărcinată în trei luni, drept urmare, ducii s-au gândit să le dea vestea apropiaților. Publicația citată sugerează că vacanța recentă pe care cei doi și-au luat-o a fost pentru a celebra marea veste.
Regina ar fi aflat de la micuțul George
Micuțul prinț i-ar fi spus străbunicii lui că va avea un alt frățior sau surioară. O sursă apropiată de familia regală a declarat pentru Star: «A fost un moment incredibil de emoționant. George i-a spus Reginei că are să-i spună un secret, iar toți cei prezenți în cameră au amuțit. Băiețelul i-a spus străbunicii lui că „mami are un bebe în burtică”».