#Război Ucraina-Rusia

Mină ucraineană, găsită lângă o stațiune română de la Marea Neagră! Avertismentul autorităților

12 august 2022 6:40   Internațional

Experții în eliminarea bombelor spun că minele ucrainene care plutesc în apele Mării Negre ale României reprezintă un risc mortal pentru transport maritim.

Două dintre mine au fost găsite recent: una dintre ele la 3 km de mal, dar alta era aproape de o stațiune de vacanță aglomerată.

Bombele aflate în derivă reprezintă o amenințare serioasă pentru navele de marfă, mamiferele marine, scafandrii și înotătorii deopotrivă.

Aceste dispozitive sunt periculoase, au fost concepute pentru a distruge o navă și a o scufunda”, a declarat căpitanul Mihai Iordache, adjunct al șefului Secției de scafandri EOD din România.

De aceea, recomandăm ca orice dispozitiv care pare suspect și care este observat în apă sau pe litoral să fie semnalat imediat. În funcție de curenți și valuri, mina se poate deplasa în orice direcție”, a adăugat el.

De la începutul războiului din Ucraina și de la descoperirea minelor plutitoare, cadrele militare din cadrul Forțelor Navale Române și-au schimbat strategiile de pregătire.

În parteneriat cu Bulgaria, Georgia, Statele Unite și Turcia, scafandrii militari se antrenează împreună și se scufundă la aproximativ 50 de metri adâncime în căutarea minelor marine.

Forțele Navale Române desfășoară misiuni de cartografiere, identificare și localizare a minelor… aici ne-am dezvoltat procedurile de pregătire pentru situații reale”, spune Corneliu Pavel, purtătorul de cuvânt al Marinei Române.

Până acum, în Marea Neagră au fost descoperite 22 de mine marine: două în apele românești, trei în Turcia, șaisprezece în Ucraina și una în Bulgaria.

Mai multe