Moldovenii din Diaspora i-au asigurat Maiei Sandu al doilea mandat cu un vot masiv: peste 83%

4 noiembrie 2024 8:14   Internațional
Ultima actualizare:

Maia Sandu a triumfat la alegerile prezidențiale din 3 noiembrie. Un scrutin crucial pentru parcursul Republicii Moldova, plin de incidente pe parcursul zilei s-a terminat în favoarea candidatului pro-european. Sandu a fost votată masiv la Chișinău, iar în diaspora a obținut până acum un procent uriaș de peste 83%. În continuare mai sunt de numărat voturile din cel puțin 20 de secții din străinătate.

Maia Sandu câștigă cu votul Diasporei   

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a câştigat un al doilea mandat în fruntea statului, potrivit rezultatelor preliminare. Până acum au fost procesate peste 98 la sută din procesele-verbale transmise de toate secţiile de vot din ţară, cât şi, parţial, din străinătate după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat duminică, 3 noiembrie, transmite News.ro.

Maia Sandu câștigă al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova cu un scor apropat de cel din 2020.

În acel an, Sandu câştiga mandatul de preşedinte cu peste 57 la sută din voturi, iar azi a ajuns la 55 la sută din voturi, potrivit rezultatelor publicate de Comisia Electorală Centrală după centralizarea datelor primite de la 2.194 din totalul celor 2.219 secţii de vot deschise, reprezentând 98,87 la sută.

Un vot masiv pentru candidatul pro-european a venit din Diaspora. La acest moment, când mai sunt de numărat voturile din circa 25 de secții, Maia Sandu a obținut peste 83 la sută din voturi.

Calculele arată că a fost votată de peste 254.000 de alegători aflați în străinătate.

Găgăuzia nu a fost suficientă pentru Stoianoglo

Alexandr Stoianoglo, candidatul pro-rus, susţinut de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, a pierdut alegerile la diferemță mare de Maia Sandu. El a obținut 44,97 la sută din voturile exprimate.

În regiunea autonomă Găgăuzia, Stoianoglo a luat peste 97% din voturi, aproximativ 60.000 de voturi, în timp ce Maia Sandu a obținut un scor de sub 3%, care reprezintă circa 2.000 de voturi.

La Chișinău, Sandu a fost votată de 57,38% din alegători, în timp ce contracandidatul său a obținut 42,62% din voturi. Autonomia Găgăuză este o regiune din sudul Republicii Moldova, la granița cu Ucraina. La est, Autonomia Găgăuză se mărgineşte cu regiunea Odesa.

Găgăuzia are statut de autonomie din 1995, cu instituții proprii, în interiorul Republicii Moldova.

Teritoriul Găgăuziei se situează în stepa Bugeacului și are o suprafață de aproximativ 1500 de km pătrați (mai puțin de jumătate din suprafața județului Giurgiu).

Rezultatele scrutinului prezidențial arată că în această regiune cetățenii se află sub influența Moscovei și votează masiv partidele pro-ruse.

Mai multe