O nouă variantă Covid, descoperită în Franța. Cum se numește și cât este de contagioasă

4 ianuarie 2022 7:49   Internațional

O nouă variantă de Covid a fost descoperită de medicii din Franța și, potrivit primelor informații, se pare că această tulpină ar avea 46 de mutații. 

Oamenii de știință francezi au descoperit o nouă variantă a SARS-CoV-2. Are 46 de mutații, dintre care unele care o pot face mai rezistentă la vaccinuri și mai contagioasă.

Noua variantă îi îngrijorează pe oamenii de știință, după ce în sudul Franței, în zona Marsiliei, a fost descoperit un focar încă din 10 decembrie anul trecut.  Totuși, sunt puține semne că ar putea depăși tulpina Omicron, dominantă în acest moment.

Noua variantă are 46 de mutații 

Într-un studiu preliminar, experții dintr-un program susținut de guvernul francez au declarat că au identificat „46 de mutații” la noua variantă, care a fost numită B.1.640.2.

12 cazuri de infectare cu noua variantă au fost depistate în zona Marsiliei, primul dintre ele la o persoană care a călătorit în Camerun.

Tulpina a fost descoperită pe 10 decembrie, dar din primele informații se pare că nu s-a răspândit foarte mult de atunci.

Însă, până când varianta franceză a coronavirusului ar putea chiar să ne dea bătăi de cap, lumea se confruntă încă cu Omicron.

Cum se pregătește România de valul 5

Între timp, România se pregătește de evalul 5 al pandemiei de Covid, iar luni premierul Nicolae Ciucă a convocat în ședință de Guvern pentru a stabili eventualele măsuri cu care să „întâmpine” următoarea explozie a pandemiei. S-a discutat despre campania de vaccinare, despre purtarea măștilor, inclusiv cele de tip FFP2, s-a adus în discuție șomajul tehnic iar în ceea ce-i privește pe elevi, acești ar putea primi măști de protecție gratuit

Mai multe