Obiectul ciudat pe care un bărbat și l-a introdus în rect. A fost nevoie ca pompierii și geniștii să intervină de urgență
Situație neprevăzută pentru medicii unui spital din Toulouse, Franța, după ce un tânăr în vârstă de 24 de ani s-a prezentat la Urgențe cu o problemă mai puțin întâlnită. Acesta a solicitat ajutorul medicilor, acuzând dureri în rect, fără a oferi însă prea multe detalii.
Nu mică le-a fost mirarea când au descoperit că tânărul avea în rect un obuz din Primul Război Mondial. Bărbatul a beneficiat de ajutorul medicilor, care au extras obiectul în timpul unei intervenții chirurgicale.
Bărbatul a fost operat de urgență
Evenimentul care a șocat echipa medicală a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la spitalul Rangueil din Toulouse (Haute-Garonne), potrivit Le Parisien.
Bărbatul de 24 de ani s-a prezentat de urgență la spital cu un obuz din 1918 introdus în rect, relatează La Dépêche, citat de Le Parisien. Ajuns în atenția medicilor, tânărul, care acuza dureri puternice, nu a oferit prea multe detalii despre obiectul care îi provoca disconfortul.
Pacientul a fost operat de urgență, iar echipa medicală a descoperit un obuz din Primul Război Mondial în rectul acestuia. Obiectul din 1918 măsoară 16 cm lungime și 4 cm diametru, precizează sursa.
Au fost solicitate echipe de pompieri și de geniști
Ulterior, a fost instituit un perimetru de securitate, iar geniștii au fost chemați la fața locului, alături de forțele de ordine și pompieri, existând temeri că obuzul ar putea exploda.
Pompierii au declarat pentru Le Parisien că au intervenit pe timpul nopții la spitalul respectiv pentru a dezamorsa proiectilul. Geniștii l-au neutralizat, iar acesta nu a reprezentat, în final, niciun pericol.
Bărbatul se află în continuare internat și ar putea fi audiat de oamenii legii. Potrivit presei locale, există posibilitatea deschiderii unei proceduri pentru încălcarea legislației privind armele.
Menționăm că o situație similară a avut loc în Franța și în anul 2022, când un bărbat în vârstă de peste 80 de ani s-a prezentat la spital cu un obuz introdus în rect, incident care a dus la evacuarea parțială a unității medicale.