Patriarhul Rusiei vrea să vindece bolile mintale prin exorcism
12 iulie 2017 9:05
Internațional
Ultima actualizare:
Patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe din Rusia, susține că exorcismul este o practică prin care pot fi vindecați cei care suferă de boli mintale.
Acolo unde consilierea psihologică eșuează, alungarea demonilor ar putea fi de ajutor, a spus patriarhul, potrivit RIA Novosti, citată de Digi24.
„Sunt oameni care nu au avut parte de vindecare sau ușurare a bolilor și care vin la biserică. Din vremuri îndepărtate, există exorcismul, au fost scrise rugăciuni speciale de către Vasile cel Mare și mulți păstori spirituali puternici îi ajută pe oameni să scape de această obsesie groaznică”, potrivit patriarhului.
Pe de altă parte, el i-a criticat pe scepticii care spun că ritualurile de alungare a demonilor nu sunt științifice.