Româncă de 15 ani, moartă în urma unui accident în Italia!

1 februarie 2021 11:25   Internațional
Ultima actualizare:

Tragedie pe șoselele din Italia! O româncă de numai 15 ani şi-a pierdut viaţa, în cursul zilei de duminică(31 ianuarie), în urma unui groaznic accident de circulaţie. Accidentul s-a produs în zona localităţii Samone, oraş situat la aproximativ 40 de kilometri, nord, de Torino.

Un italian de 50 de ani, care conducea un autoturism Smart, a pierdut controlul volanului, iar maşina pe care o conducea a lovit din spate BMW-ul în care se afla adolescenta de 15 ani, dar şi alţi doi români, de 22 şi, respectiv, 23 de ani, scrie observatornews.ro. BMW-ul a fost azvârlit peste bara de protecţie de pe marginea şoselei. Adolescenta de 15 ani, identificată drept Denisa P., ar fi zburat prin parbrizul maşinii, iar medicii ajunşi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea tinerei. Ceilalţi doi români din BMW au suferit răni uşoare şi au fost transportaţi la spitalul din Ivrea.

Mai multe