Satul din „Game of Thrones” care fascinează turiștii: „Zona este absolut superbă”. Unde se află celebra locație
Locațiile care apar în filmele și serialele de succes devin adesea țintele turiștilor dornici să vadă în realitate decorurile de pe ecrane. Un exemplu este un mic sat pitoresc al cărui peisaj spectaculos a fost prezentat în Game of Thrones.
Cushendun, situat la vărsarea râului Dun în Irlanda de Nord, impresionează prin arhitectura clădirilor vechi, bine conservate, portul pitorești și plaja liniștită. Dincolo de farmecul său tradițional, zona este dominată de peisaje spectaculoase, care au convins producția Game of Thrones să ajungă în acest loc.
Mai exact, una dintre peșterile roșii din Cushendun a servit drept locație de filmare pentru celebrul serial. Formată în urmă cu peste 400 de milioane de ani, aceasta a devenit populară în întreaga lume după ce a apărut în sezonul al doilea, fiind prezentată drept cadrul mistic în care a luat naștere infamul asasin din umbră, potrivit „Daily Express”.
Turiștii au fost cuceriți
După ce a vizitat peștera, un turist a scris într-o recenzie: „Zona din jurul peșterilor este absolut superbă. Am găsit peșterile fascinante. Pereții erau alcătuiți din roci rotunde gigantice și pământ solid. Asigurați-vă că purtați încălțăminte cu talpă groasă pentru a merge la peșteri”. O altă persoană a precizat pe TripAdvisor: „Am fost aici în timpul turului nostru. Un loc mic și încântător. Peșteri uimitoare cu formațiuni stâncoase neobișnuite. Am fost și la o cafenea din sat. Merită vizitat!”.
Oamenii au fost, de asemenea, impresionați de caracterul arhitectural al locului. Fascinați de farmecul caselor vechi, unii dintre aceștia chiar au mărturisit că s-ar muta în Cushendun fără să stea pe gânduri: „M-aș muta acolo într-o clipă. Este un loc special din toate punctele de vedere. Plaja este frumoasă și sigură. Căsuțele sunt drăguțe, iar satul este plin de flori și coșuri suspendate. Ne vom întoarce”.
Un alt utilizator a adăugat: „Cushendun este probabil cel mai frumos oraș/sat mic de pe drumul de coastă. Este situat într-o zonă de conservare administrată de National Trust, la gura râului Glendun, și atrage mulți vizitatori anual. Oricine călătorește pe drumul Antrim Coast spre nord ar trebui să facă în mod special o pauză aici pentru a se bucura de liniște.”