Cum arată hotelurile capsulă inventate pentru o nouă generație de călători. Unele sunt mai aproape de cer

28 octombrie 2024 7:42   Internațional
Ultima actualizare:

Conceptul de hotel capsulă nu este nou. Ca o nevoie absolută pentru oamenii de afaceri foarte activi primul asemena hotel a apărut în Japonia. Apoi, s-a răspândit încetul cu încetul, astfel că asemenea locuri de cazare se regăsesc azi în mai multe țări. Și au ajuns să fie foarte apreciate. Primul hotel capsulă din lume a fost înființat în Osaka, Japonia, în 1979 și era exclusiv destinat afaceriștilor care munceau până seara târziu.

Conceptul atarge cu doua mari avantaje

Conceptul s-a răspândit, iar turiștii au fost foarte bucuroși de ofertă și curioși să experimenteze acest aspect neobișnuit al culturii japoneze. Concret este vorba de o cameră, nu mai mare decât patul, scrie BBC

De altfel, acestea sunt cele mai mici camere de hotel din lume.

 Și mai este un aspect foarte important. În prezent, tarifele ridicate ale camerelor de hotel, alimentate de anii de creștere a prețurilor la imobiliare, au stimulat acest concept tipic low-cost, care oferă călătorilor cu buget redus și care nu au acces la hotelurile tradiționale mai multă intimitate decât un dormitor de hostel și mai mult confort și conectivitate decât campingul.

Pe de altă parte, acest concept răspunde unui fenomen în creștere și anume călătoriile solo.

Hotelurile capsulă și generația TikTok

Având în vedere că piața globală a hotelurilor capsulă va ajunge la 327 de milioane de dolari până în 2031, a crescut dorința de extindere și de atargere a noi clienți.

Acestea ispitesc generația TikTok cu forme din ce în ce mai ciudate, de la țevi de canalizare reciclate în deșertul columbian la sferele din cer în Canada sau capsulele spațiale cu tablou de bord cu comenzi ambientale în centrul orașului Sydney, Australia.

Toate promit o experiență unică și povești care pot fi împărtășite pe rețelele sociale.

Între timp, librăriile de tip capsulă invită iubitorii de cărți să tragă un pui de somn printre rafturi. Există și versiunea boutique. Acestea vin cu dotări, cu decoruri luxoase și cu plăpumi pufoase din pene de rață.

Iată o parte din cele mai extraordinare și minuscule camere de hotel

Laboratorul de somn

Nine Hours este un lanț de 13 hoteluri răspândit în întreaga Japonie.

Oaspeții se pot înscrie la serviciul „9h sleep fitscan”, în care senzorii detectează orice, de la respirație la expresii faciale, pentru a genera un raport de somn care le urmărește ritmul cardiac, identifică apneea în somn și monitorizează chiar sforăitul.

Capsulele sunt elegante, strălucitoare și arată ca într-un film science-fiction.

Spre cer

O noapte într-o capsulă de dormit transparentă, agățată de o stâncă deasupra Văii Sacre din Peru, o idee care nu este pentru oricine, dar pentru iubitorii de adrenalină, este greu de ratat.

Mai ales că de jur împrejur se deschide un peisaj absolut fabulos.

O ascensiune aproape verticală de 400 m este singura modalitate de a ajunge la Skylodge Adventure Suites, însă nu este necesară experiență în alpinism, ci doar o stare bună de sănătate. Coborârea este rapidă pe tiroliană.

Fiecare capsulă include o baie privată, asigurând că drumurile nocturne la toaletă nu pun viața în pericol, iar când răsare soarele, vă puteți bucura de o ceașcă de ceai pe terasa privată.

Camere capsule cu arome

Resol Poshtel din districtul Asakusa din Tokyo este un resort cu camere capsule fiecare cu aroma sa.

Se spune că aroma, care include portocale, mușețel și neroli, induce „un sentiment de calm blând” - un avantaj, probabil, având în vedere condițiile de dormit în comun. La culcare, nu există nimic altceva decât o perdea între dvs. și ceilalți vizitatori, dar puține unități de o stea pot egala curățenia și funcționalitatea acestui hotel, cu perii de păr, papuci și aparate de ras incluse în ofertele gratuite.

Sferele din Canada

Suspendate printre conifere ca niște globuri de Crăciun supradimensionate, sferele Free Spirit din Insula Vancouver, Canada, oferă senzația „că plutești în coronament printre păsările adormite”, potrivit proprietarului Tom Chudleigh. Prima sferă a fost introdusă acum 25 de ani, din dorința de a promova ecoturismul și de a conserva pădurile străvechi ale Canadei.

Sfera „Eryn” este confecționată din molid Sitka și are în interior o zonă de luat masa, o chiuvetă și un pat dublu.

Sferele «Melody» și «Luna», sunt din fibră de sticlă și au facilități similare, dar cu paturi duble de dimensiuni mai mari.

Fiecare sferă este accesată printr-o scară în spirală înfășurată în jurul unui copac și poate fi închiriată la temperaturi de până la -20C.

Mai multe