Șocant! Caiacist blocat între stânci, salvat după ce i-a fost amputat piciorul

26 noiembrie 2024 2:00   Internațional

Un caiacist a suferit o amputare de urgență sâmbătă, după ce a rămas blocat într-o crevasă stâncoasă pe o porțiune periculoasă a râului Franklin din Tasmania, Australia.

Turistul, un cetățean străin în vârstă de 60 de ani, era în timpul unei expediții cu prietenii când piciorul său a fost prins între stânci, potrivit poliției. Bărbatul - care are zeci de ani de experiență în rafting - se afla pe râu împreună cu un grup de prieteni din Lituania când a alunecat pe o piatră și piciorul i s-a prins sub apă.

Operațiunea de salvare a durat 20 de ore

Alarma a fost dată prin ceasul său inteligent, declanșând o misiune de salvare „complexă și de lungă durată”, relatează News.ro. Operațiunea de salvara a durat 20 de ore.

Parțial scufundat în apa rece și cu starea de sănătate deteriorându-se rapid, caiacistul a fost sedat, iar piciorul său a fost amputat la fața locului sâmbătă. „Această salvare a fost o operaţiune extrem de dificilă şi tehnică şi (a reprezentat) un efort incredibil de mai multe ore pentru a salva viaţa acestui bărbat”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Doug Oosterloo. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Royal Hobart din Tasmania, unde se află în continuare în stare critică.

„A fost o situație de viață și de moarte”, a declarat Oosterloo pentru radiodifuzorul național australian ABC. Purtătorul de cuvânt al poliției a menționat că, deși caiacistul avea experiență, nu era pregătit să petreacă „atât de mult timp între stânci, la acea temperatură și cu torentul de apă sub care se afla”.

Cei 10 oameni care făceau canoe împreună cu bărbatul au fost evacuați cu elicopterul din zonă, iar poliția intenționează să vorbească cu ei despre cum s-a produs accidentul.

Oosterloo a afirmat că turiștii făceau o pauză și erau pe țărm când bărbatul a alunecat și a căzut între stânci. „El explora zona și a alunecat, căzând în acea fisură dintre roci”, a mai spus Doug Oosterloo.


Mai multe