Soțul Reginei Elisabeta, internat de urgență la spital!

21 iunie 2017 13:49   Internațional
Ultima actualizare:

Vești proaste pentri familia regală a Marii Britanii! Prințul Filip (96 de ani), soțul Reginei Elisabeta a II-a, a fost internat de urgență la spital, miercuri (21 iunie). Purtătorii de cuvânt ai Palatului Buckingham susțin că acesta ar fi ajuns pe mâna doctorilor, ca „o măsură de precauție”.

Ducele de Edinburg a fost internat „ca măsură de precauție”, la Spitalul King Edward VII, din centrul Londrei, relatează The Guardian. După spusele purtătorilor de cuvânt, se pare că Prințul Filip este tratat pentru o infecție.

Anterior, soțul Reginei Elisabeta a anunțat oficial că se va retrage din viața publică, fiind mult prea slăbit pentru a-și mai îndeplini îndatoririle regale. Ultimele evenimente la care va participa au loc în august, iar din această toamnă, respectiv de la 1 septembrie, Prințul Filip nu va mai apărea în lumina reflectoarelor. Cu toate acestea, Palatul Buckingham susține că acesta nu se retrage din motive de sănătate. 

Mai multe