Studiu: Eficacitatea vaccinurilor pentru Covid-19 scade în şase luni

26 august 2021 7:37   Internațional
Ultima actualizare:

Vești îngrijorătoare! Protecţia oferită împotriva coronavirusului de vaccinurile în două doze ale Pfizer şi AstraZeneca scade în decurs de şase luni, potrivit unui nou studiu britanic. O analiză realizată de ZOE Covid App Study pe 400.000 de persoane vaccinate cu două doze de vaccin al Pfizer şi BionTech arată că la o lună de la inoculare eficacitatea a fost de 88%.

Cu toate acestea, eficacitatea a scăzut la 74% după cinci-şase luni, relatează news.ro. În acelaşi studiu, o analiză care a inclus peste 700.000 de persoane vaccinate cu două doze de vaccin al Oxford-AstraZeneca arată că eficacitatea a scăzut de la 77% la o lună la 67% după patru-cinci luni.

Datele au fost colectate după data de 26 mai, când varianta Delta a devenit tulpina dominantă a coronavirusului. Aproape 42 de milioane de oameni din Marewa Britanie, respectiv 77% din populaţia cu vârste de peste 16%, au primit două doze de vaccin pentru Covid-19, potrivit datelor guvernamentale.

Datele zilnice arată că miercuri au fost înregistrate peste 35.800 de cazuri noi de Covid-19 şi 149 de decese în Marea Britanie.

Mai multe