STUDIU: Transmiterea SARS-CoV-2 de la un animal la om, ”probabilă către foarte probabilă”. S-ar putea lua și din carnea congelată

29 martie 2021 11:58   Internațional
Ultima actualizare:

Un nou studiu relevă că transmiterea SARS-CoV-2 de la un animal intermediar la om este o ipoteză ”probabilă către foarte probabilă”, însă un incident de laborator rămâne ”extrem de improbabil”, conchide studiul comun al unor experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Raportului OMS arată că  ”având în vedere literatura de specialitate cu privire la rolul animalelor de gazde intermediare ale unor boli emergente, este necesar să se realizeze alte anchete care să includă un spaţiu geografic mai mare”.

Raportul respinge ipoteza conform căreia virusul este un accident de laborator

Acest raport al specialiştilor confirmă primele concluzii ale experţilor, prezentate de către acetia la 9 februarie, la Wuhan, oraşul chinez în care a apărut noul coronavirus.

Experţii privilegiază teoria general admisă a transmiterii naturale a virusului care a cauzat covid-19 de la un animal - probabil un liliac - la om, prin intemediul unui alt animal, care nu a fost identificat încă, potrivit news.ro.Transmiterea directă a virusului printr-un animal-gazdă este considerată ”posibilă către probabilă” în raport.

Experţii nu îndepărtează, de altfel, ipoteza unei transmiteri prin intermediul cărnii congelate - pista privilegiată de către Beijing -, apreciind că acest scenariu este ”posibil”.

În raport se recomandă o continuare a studiilor, pe baza acestor trei ipoteze, însă în document se respinge posibilitatea ca virusul să fi fost transmis omului din cauza unui accident de laborator.

Mai multe