Țara din Europa care devine magnet pentru milionarii lumii. Legătura cu Cristiano Ronaldo
Un val fără precedent de milionari este pe cale să se reverse peste Italia, care devine una dintre cele mai atractive destinații fiscale din lume. Estimările indică faptul că 3.600 de milionari vor alege să se mute aici în 2025, plasând Italia pe podiumul global, după Emiratele Arabe Unite și SUA și transformând-o într-un adevărat paradis fiscal.
Decizia este influențată nu doar de climatul economic favorabil, ci și de un regim fiscal introdus în 2017 și supranumit „regula CR7”. Inspirată de celebrul fotbalist Cristiano Ronaldo, această lege oferă avantaje fiscale uriașe celor care își stabilesc rezidența fiscală în peninsulă.
În paralel, orașe ca Milano devin noi centre internaționale ale finanțelor și luxului.
Regimul CR7: o taxă fixă pentru venituri din afara Italiei
Peste 142.000 de milionari din întreaga lume se vor reloca în 2025, potrivit unei cercetări realizate de Henley & Partners, o companie specializată în consultanță pentru programe de cetățenie și rezidență, conform Euronews Business.
Începând cu 2017, Italia aplică un regim fiscal preferențial pentru rezidenții non-domiciliați.
Cei care aleg să locuiască în Italia pot opta pentru plata unei taxe anuale fixe de 200.000 de euro pe veniturile realizate în afara țării, timp de 15 ani.
Măsura, inspirată din cazul lui Cristiano Ronaldo, care s-a mutat în Italia în perioada în care juca pentru Juventus, este considerată cheia succesului fiscal al Italiei în atragerea de persoane cu averi mari.
Pentru membrii familiei acestor rezidenți, taxa este și mai mică – doar 25.000 de euro anual.
În schimb, veniturile realizate pe teritoriul italian rămân supuse impozitării standard.
Această strategie fiscală poziționează Italia ca o alternativă tot mai căutată de bogați, mai ales după ce Regatul Unit a desființat un regim similar pentru „non-doms”.
Milano – noul epicentru al luxului și finanțelor
Pe lângă fiscalitate, Italia atrage prin calitatea vieții. Milano, în special, se transformă într-un hub internațional, atrăgând nume mari din finanțe precum Richard Gnodde și Nassef Sawiris.
Orașul cunoaște o explozie în zona serviciilor de lux: hoteluri premium, cluburi exclusive și sedii noi ale marilor firme de avocatură contribuie la consolidarea acestui nou statut, potrivit sursei citate.
Pe termen lung, perspectivele sunt solide. Italia deține active financiare de aproape 7 trilioane de dolari și ocupă locul 8 în lume în această privință, potrivit Boston Consulting Group.
Se preconizează o creștere anuală de peste 6% până în 2029.
Între fiscalitate și dolce vita
Italia găzduiește în prezent peste 517.000 de milionari și aproximativ 2.600 de persoane cu averi de peste 100 de milioane de dolari.
Migrarea bogaților spre peninsulă este încurajată nu doar de regimul fiscal favorabil, ci și de farmecul mediteranean: gastronomie rafinată, climă blândă, apropiere de mare și munte, dar și un cost al vieții mai scăzut decât în marile centre financiare precum Londra sau Monaco.
În timp ce susținătorii politicii fiscale văd în ea o șansă pentru economie, criticii avertizează că o astfel de concentrare a averii poate duce la creșteri ale prețurilor în imobiliare și servicii.
Totuși, pentru moment, Italia pare să fi găsit rețeta ideală pentru a transforma luxul într-un model economic.