Trei săptămâni la birou i-au fost de ajuns! Un influencer, dezamăgit:„Nu-mi spuneți că asta e viață!” Ce nu i-a convenit?

26 octombrie 2025 12:59   Internațional

După numai trei săptămâni de muncă la birou, un tânăr influencer german spune că este complet epuizat și că deja dorește să își reducă orele de muncă. Comentariile sale din mediul online au devenit rapid virale printre internauți, iar mulți oameni sunt de acord cu părerile tânărului.

Un influencer german a rămas de-a dreptul șocat de ritmul pe care l-a căpătat viața sa după ce a început să lucreze la birou. În numai trei săptămâni, tânărul a ajuns să fie complet extenuat și deja a spus că se gândește să-și reducă numărul de ore de muncă.

Într-un videoclip postat pe Instagram, tânărul influencer Julian Kamps povestește cât de obosit este după o zi de opt ore de muncă, iar nu mai puțin de 140.000 de oameni au apreciat postarea sa.

Tânărul spune că este extenuat după programul de muncă

În postarea făcută pe Instagram, Kamps spune că nu mai are decât trei ore și jumătate pentru sine, de când a început să lucreze la birou.

Oameni buni, lucrez de trei săptămâni. E deja a treia săptămână. E nebunie cât de repede trece timpul. E 6:41 seara acum. Am plecat de acasă la 7:30 dimineața. Tocmai am ajuns în fața ușii. Nu-mi spuneți că asta e viață! Am, pe bune, doar trei ore și jumătate pentru mine, ca să fiu destul de odihnit ca să merg din nou la muncă mâine dimineață. Așa ceva nu se poate! E ridicol, oameni buni”, a spus tânărul, conform Bild.

Cum au reacționat internauții

Postarea lui a devenit rapid virală printre internauți, iar foarte mulți oameni au fost de acord cu tânărul german. Kamps spune că deja se gândește să își reducă numărul de ore de muncă, pentru a putea să se descurce mai bine.

„Asta nu e deloc ceva specific GenZ, e doar bun-simț. Deja te descurci mai bine decât noi (Millennialii)”, a comentat un internaut. „Boomerii sunt supărați că GenZ are curajul să spună ceea ce toți ceilalți gândesc”, a spus o altă persoană.

Mai multe