Un român a furat haine de mii de euro din cinci magazine din Austria. Jafurile au avut loc în doar 90 de minute

9 martie 2026 11:07   Internațional

Un român în vârstă de 60 de ani a ajuns în spatele gratiilor, după ce a furat obiecte vestimentare de mii de euro din cinci magazine din Austria. Află toate detaliile! 

Jafurile au avut loc luni, 2 martie, în Bruck an der Leitha, într-un interval extrem de scurt, de doar 90 de minute, potrivit publicației „Heute”. Între orele 16:00 și 17:30, bărbatul ar fi furat haine în valoare de aproximativ 5.000 de euro din cinci magazine, după care a fugit de la locul faptei cu un autoturism.

Autoritățile au fost alertate imediat, iar două ore mai târziu, ofițerii au oprit vehiculul la punctul de trecere a frontierei Nickelsdorf, la granița cu Ungaria, în landul Burgenland.

A fost arestat

În urma verificărilor, polițiștii au descoperit toate articolele vestimentare în interiorul mașinii, iar bărbatul și-a recunoscut faptele. Ulterior, acesta a fost reținut și predat Parchetului din Korneuburg. După ce a fost audiat de ofițerii de la secția de poliție din Bruck an der Leitha, a fost transferat la Centrul Corecțional din Korneuburg, mai precizează sursa.

Polițist suspendat din funcție după ce a jefuit zeci de magazine

Acest incident amintește de cazul recent al unui polițist din Arad care, în ciuda celor 15 ani de experiență în sistem, a fost reținut după o serie de furturi din magazine de lux din Austria, informează Libertatea.

Agentul acționa împreună cu soția sa și a fost prins la începutul lunii februarie, în timpul unui control în trafic. Polițiștii au găsit în mașina lor numeroase perechi de pantofi care aveau încă etichetele și sistemele antifurt montate. Mai mult, asupra lor a fost descoperit și un dispozitiv special conceput pentru demagnetizarea elementelor de securitate.

Anchetatorii estimează că aceștia ar fi furat din nu mai puțin de 20 de magazine din renumitul outlet Parndorf, provocând un prejudiciu de aproximativ 3.000 de euro.

În urma celor întâmplate, polițistul și-a recunoscut faptele în fața autorităților. Ca urmare a acțiunilor sale, acesta a fost suspendat din funcție, iar pe numele său a fost deschisă o anchetă internă. 

Mai multe