Unde se află lacul sărat care își schimbă culorile în funcție de anotimp. Spectacol impresionant oferit turiștilor. VIDEO

7 decembrie 2024 17:00   Internațional

Natura oferă spectacole unice, iar lacul sărat din Yuncheng, China, a devenit, datorită jocului culorilor pe care-l oferă, una dintre cele mai populare atracţii turistice din lume. Spre deosebire de Marea Moartă, ale cărei ape au concentrații mari de clorură și care fac imposibilă existența majorității formelor de viață, lacul Yuncheng este plin de sulfat care susține un ecosistem luxuriant.

Roşu este culoarea predominantă

Lacul sărat Yuncheng, care se întinde pe o suprafață de peste 120 de kilometri pătraţi, îşi schimbă culorile începând din primăvară, când temperaturile cresc. Roşu este culoarea predominantă și este dată de un microorganism numit „Dunaliella salina”, o algă care își schimbă culoarea în contact cu sare. „Dunaliella salina” este organismul cu cea mai mare toleranță la sare, așa că nu este de mirare că crește în lacurile cu salinitate ridicată din întreaga lume. 

Lacul Yuncheng susține un ecosistem luxuriant 

Pigmenții săi sunt atât de intenși, încât producătorii îi folosesc drept coloranți în aditivi și produse cosmetice. În funcție de anotimp, lacul capătă și alte nuanțe. Cunoscut drept „Marea Moartă” a Chinei datorită salinității ridicate, lacul Yuncheng este una dintre cele mai importante resurse de sare ale țării.

Spre deosebire de Marea Moartă, ale cărei ape au concentrații mari de clorură și care fac imposibilă existența majorității formelor de viață, lacul Yuncheng este plin de sulfat care susține un ecosistem luxuriant. Iarna, când temperatura scade sub -5 grade Celsius, sarea formează cristale de mirabilit (un mineral cunoscut și sub denumirea de „sarea lui Glouber”), transformând lacul într-un peisaj feeric.

În trecut, sarea din lacul Yuncheng era recoltată pentru uz culinar, printr-un proces complex, în cinci etape, transmis din generație în generație de la maeștri la ucenici. Însă începând din anii ‘80, producătorii au abandonat acest proces și s-au orientat spre recoltarea industrială.

Vizitatorii se bucură de farmecul aparte al peisajului 

Istoricii estimează că sarea din lac este recoltată de cel puțin 4.000 de ani, iar rămășițele găsite în zonă sugerează că oamenii au fost conștienți de beneficiul apei sărate încă dinainte de anul 2000 î.e.n. Astăzi, majoritatea călătorilor vizitează lacul nu pentru semnificația sa economică, ci pentru a se bucura de farmecul aparte al peisajului.

Mai multe