Viață de poveste pentru doi britanici. Cei doi au fost premiați după ce au avut grijă de 75 de copii timp de peste patru decenii: „A fost o onoare”

13 octombrie 2025 3:00   Internațional

George și Irene Leacock, un cuplu din Marea Britanie, au fost premiați pentru un gest impresionant! Timp de 44 de ani, ei au crescut zeci de copii într-un centru de plasament, iar astăzi au primit recunoașterea oficială pentru devotamentul lor. Află mai multe!

Povestea lui George și Irene Leacock începe în anul 1981, când și-au dorit să ofere un cămin celor aflați în dificultate. După ce au obținut aprobările necesare, au devenit asistenți maternali „de legătură” în orașul Bradford, din Marea Britanie. De atunci, activitatea lor s-a întins pe durata a mai bine de patru decenii, timp în care au sprijinit mai bine de 75 de copii, pe care i-a crescut cu devotament și dragoste într-un centru de plasament, potrivit „The Telegraph & Argus”.

S-au pensionat, dar comunitatea nu i-a uitat: „A fost onoare să sărbătorim”

După cei 44 de ani de activitate, ei s-au pensionat, însă comunitatea nu a uitat de activitatea lor. Pe 30 septembrie 2025, George și Irene Leacock au fost premiați în cadrul ceremoniei anuale a asistenților maternali „Foster Carer Awards”, găzduită de Bradford Children and Families Trust, din UK, pentru întreaga lor carieră dedicată îngrijirii copiilor.

A fost o onoare să sărbătorim alături de incredibilii noștri asistenți maternali săptămâna aceasta… Este o mare șansă prin care Fundația le mulțumește familiilor noastre de plasament pentru tot ceea ce fac pentru copiii și tinerii noștri”, a declarat Charlotte Ramsden, directorul executiv al instituției, conform sursei precizate.

În cadrul evenimentului, peste 48 de familii au fost onorate cu câte un premiu pentru munca lor, care a marcat între 5 și 30 de ani de dedicare. De asemenea, alte șapte familii, recent retrase din activitate, au fost răsplătite.

În Bradford, asistenții maternali beneficiază de condiții financiare atractive. Aceștia pot câștiga aproximativ 2.500 de lire sterline pe lună (echivalentul a circa 2.800 de euro), pentru îngrijirea unui singur copil. 

Mai multe