VIDEO Imagini cu cea mai mare navă de croazieră din lume. „O monstruozitate”

12 august 2023 8:57   Internațional
Ultima actualizare:

Este cea mai mare navă de croazieră din lume. Dimensiunile ei sunt absolut impresionanate. La bord există un imens parc acvatic și întreaga ambarcațiune abundă de culori vii. Te gândești că nu poate decât să își placă și să fii de-a dreptul impresionat. Totuși, nava de croazieră care se pregătește să își primească primii pasageri a dus la o explozie de nemulțumire pe rețelele sociale. Oameni din toată au criticat fără milă imensa construcție.

Cea mai mare navă de croazieră din lume nu a primit încă niciun pasager la bord, dar a dat deja foc internetului, relatează CNN.

Icon of the Seas (Icoana Mării) care și-a finalizat recent primul set de încercări pe mare în pregătirea călătoriei sale inaugurale care va avea loc în ianuarie 2024, are dimenisuni uimitoare: 365 metri lungime, nu mai puțin de 20 de punți și poate primi la bord până la 10.000 de persoane, pe lângă echipaj.

Reprezentanții navei au amuțit în fața reacției Internetului

Imaginile cu nava de croazieră nu au avut deloc efectul la care se aștepta compania care a realizat nava. În loc de uimire și plăcere, aceștia s-au trezit că sunt criticați fără milă de internauți care au comparat nava cu o imagine a iadului și au numit-o „o monstruozitate”.

Ambarcațiunea a fost catalogată drept o „monstrozitate”, o „imaginea decadenței”, iar un utilizator a sugerat că un nume mai bun ar fi „Icoana bolii” , în loc de Icoana Mării.

De asemenea, alți internauți au descris nava ca fiind vulgară sau au comparat-o cu o imagine a Iadului, comentatorul sugerând o paralelă cu Hieronymus Bosch, un artist renascentist olandez cunoscut pentru peisajele sale în care descrie Infernul.

Un purtător de cuvânt al Royal Caribbean, compania care a realizat nava, nu a vrut să comenteze cu privire la feedback-ul puternic primit la aceste imagini.

Dar ce este cu imaginea care provoacă emoții atât de puternice?

eacția oamenilor poate fi cauzată de mai mulți factori, inclusiv anxietăți și fobii personale, precum și experiențe cu alte nave de croazieră, a explicat pentru CNN Tom Davis, profesor de psihologie la Universitatea din Alabama.

„Pentru unii, o navă de această dimensiune, cu atât de multe zone cu activități diverse, reprezintă probabil o distracție. Pentru alții, s-ar putea să nu însemne același lucru”, spune el.

Potrivit lui Adam Cox, psiholog și expert în fobii, descrierea navei ca fiind „de cinci ori mai mare” decât Titanicul poate sugera ideea unui dezastru potențial mai mare.

Jonathan Abramowitz, psiholog la Universitatea din Carolina de Nord, consideră că imaginile sunt destul de confuze: „Ideea e că se întâmplă atât de multe deodată pe navă și totul se petrece pe mare, unde nu știi unde să fugi în caz de urgență.”

Mai multe