1 Mai printre șantiere la mare. Sudul litoralului e plin de lucrări înainte de sosirea turiștilor
Cu doar câteva zile înainte de minivacanța de 1 Mai, litoralul românesc arată în multe zone ca un șantier deschis. În timp ce turiștii se pregătesc de vacanță, muncitorii lucrează contra cronometru în stațiuni, gări, pe faleze și pe plaje, în speranța că totul va fi gata la timp.
Cei care și-au făcut planuri pentru minivacanța de 1 Mai la mare trebuie să se pregătească pentru un peisaj neașteptat. În multe stațiuni din sudul litoralului se lucrează intens în gări, pe faleze, pe trotuare și în zonele verzi, chiar înainte de sosirea turiștilor.
Muncitori, utilaje și promisiuni că totul va fi gata
Pe tronsonul Constanța-Mangalia circulația feroviară este suspendată încă din octombrie anul trecut din cauza lucrărilor de modernizare, însă linia va fi redeschisă temporar între 30 aprilie și 4 mai. În stațiunile Costinești și Neptun se construiesc peroane, se modernizează sălile de așteptare, se montează bănci, stâlpi de iluminat și facilități pentru persoanele cu dizabilități.
„La Costinești, unde se execută lucrări la momentul de față, călătorii vor coborî în Costinești Sat, cu o stație înainte de Costinești Tabără, iar la Neptun vor coborî în aceeași stație, doar că pe peronul vechi, peronul nou încă nu este gata”, a declarat Cătălin Schipor, purtător de cuvânt CFR Infrastructură Constanța.
Și în stațiunea Costinești se lucrează intens la infrastructură.
„Se montează borduri, pavele, se va asfalta la sfârșitul acestei luni”, a spus primarul Dorin Jeanu.
Întrebat dacă urmează un 1 Mai printre șantiere, edilul a răspuns:
„Muncitoresc, noi printre turiști, asta este. Din păcate, noi putem să muncim doar primăvara și toamna puțin, dar având în vedere că vara nu putem să mișcăm aproape nimic cu sutele mii de turiști pe care le avem, dar încercăm să ne acomodăm cu stilul ăsta”.
În Neptun, Venus, Saturn și Jupiter continuă amenajarea spațiilor verzi. Totodată, în zona Mangalia - 2 Mai au fost construite șapte diguri noi, iar plajele au fost nivelate și pregătite pentru turiști. Autoritățile anunță că lucrările pentru lărgirea plajelor vor fi reluate din toamnă, după încheierea sezonului estival.