A murit Paul Agarici, unul din cei mai importanți fotografi ai Revoluției

Paul Agarici, unul dintre cei mai importanți fotografii ai Revoluției, a murit luni, 26 iunie, la vârstă de 75 de ani. A fost urmașul aviatorului Horia Agarici. Paul Agarici are o fată, ce îi poartă numele și un nepot în vârstă de 25 de ani. 

Paul Agarici a crescut la orfelinat

Horia Agarici a fost considerat criminal de războim întrucât doborâse mai multe avioane sovietice, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Din acest motiv, fiul său, Paul, care se năștea la data de 4 iulie 1947, avea să fie luat de lângă mama sa și dus la casa de copii  din București, unde și-a petrecut primii 14 ani din viață, potrivit Adevărul. În toți aceștia ani, Paul a reușit să își vadă tatăl de maximum 10 ori, timp în care acesta se lupta să trăiască. În încercarea de a se întreține, Horia Agarici a mers prin toată țara, făcând mai multe meserii, de la contabil, la o firmă din Periș, până la mecanic auto, și lucrător într-o fermă din Slobozia.

  „Mai venea el la mine sau eu mai săream gardul şi mergeam să-l văd. De multe ori îl întrebam: «De ce nu mă iei acasă?». Şi atunci el ofta şi nu ştia cum să-mi explice ca să înţeleg“, povestea Paul Agarici, potrivit Adevărul.

Anii pe care i-a petrecut la orfelinat au fost cumplit de grei. Casa de copii o considera o „închisoare”, și pe bună dreptate, pentru că, condițiile, erau greu de imaginat. Trăiau 165 de suflete într-un dormitor și până la 14 ani nu a știut ce înseamnă apa caldă. „Purtam un pantof cu numărul 37, altul cu numărul 40, un pantof era maro şi altul negru. Până la 14 ani nu am ştiut ce-s alea izmene, fular sau mănuşi. Pentru că nu aveam aşa ceva. Toate cămăşile mele erau cusute la cot şi în pliu era o bucată de material. Cum mai creşteam, cum îmi dădeau drumul la cusătură şi se lungea şi mâneca. Era diferenţă de culoare. Dar eu aşa am crescut“ 

Șansa lui a venit în momentul în care a scăpat de la casa de copii și a decis să repete clasa a VII-a, urmând apoi liceele „Ion Luca Caragiale“ şi „Şincai“. A avut multă ambiție și determinare, pentru a recupera toți ani pierduți în care nu a putut învăța așa cum trebuie și, într-un final, a ajuns la facultatea de Filologie – limba şi literatura română şi secundar limba franceză. În anii ’70 făcea primele sale fotografii și la 7 ani distanță devenea primul profesor de tehnică şi artă fotografică din România, la Şcoala Populară de Artă. Ani mai târziu, a intrat în presă, și a început ca fotoreporter. 

În timpul revoluției era fotoreporter la revista „Flacăra”. Cu mult curaj, a plecat în mijlocul Revoluției, având cu el aparatul de fotografiat și 30 de filme cu care a suprins cele mai înfiorătoare momente de la 1989 din Capitală.