Accident grav în Ialomița: 10 morți și opt răniți! A fost activat planul roșu de intervenție

5 octombrie 2019 10:00   Național
Ultima actualizare:

Accident deosebit de grav în județul Ialomița, între Slobozia și Urziceni, după ce un microcuz și un autotren s-au ciocnit sâmbătă dimineață (5 octombrtie). 10 oameni au murit, iar alți opt au fost răniți. A fost activat planul roșu de intervenție.

Răniții au fost duşi la spitale din Slobozia şi din Bucureşti. Conform ISU Ialomiţa, după realizarea intervenţiei integrate pentru descarcerarea persoanelor din microbuz şi acordarea asistenţei medicale, au rezultat 18 victime, dintre care 10 decedate, anunță news.ro. La faţa locului au acţionat de urgenţă peste 40 de pompieri, paramedici SMURD şi personal medical SAJ cu 19 autospeciale şi ambulanţe. De asemenea, de la ISU Bucureşti-Ilfov au fost dislocate în sprijin - 1 ambulanţă de prim-ajutor SMURD şi 1 autospecială pentru transport victime multiple. Victimele au fost transportate la Spitalul Slobozia, Spitalul Urziceni și către unitățile medicale Floreasca și Bagdasar.

Șoferul autotrenului a intrat pe contrasens

Din primele informaţii, rezultă că şoferul autotrenului a intrat pe contrasens. Prntre persoanele decedate, se află unul dintre şoferi. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că în accidentul rutier, produs pe DN2A Slobozia – Urziceni, între localităţile Balaciu şi Sfântu Gheorghe, au fost  implicate un microbuz şi un tir.

În urma impactului, nouă persoane au decedat, iar alte 9 au fost rănite, a afirmat Raed Arafat, spunând că unii dintre răniţi sunt în stare gravă. 

Conform lui Arafat, trei dintre răniţi au fost transportaţi la spitalul din Slobozia, iar ceilalţi sunt duşi la spitale din Bucureşti.

Mai multe