Accident grav la Năvodari! Un autocar cu ucraineni a intrat într-un limitator de înălțime: sunt 15 victime!
Un autocar în care se aflau 40 de ucraineni a fost implicat aseară într-un accident grav. Vehiculul care trecea prin Năvodari a lovit un limitator de înălțime al unui pod, iar acoperișul a fost smuls. În urma accidentului mai multe persoane au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Accident la Năvodari
A fost panică aseară la Navodări după ce s-a activat Planul Roșu de Intervenție preț de câteva ore, după ce autocarul a lovit limitatorul de înălțime.
„Având în vedere numărul de persoane implicate, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, conform Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
În jurul orei 21 a fost efectuat primul apel la 112 care anunța accidentul. La fața locului s-au deplasat echipele de intervenție alături de o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, trei ambulanțe SMURD, o autospecială pentru transportul personalului și victimelor multiple și trei ambulanțe SAJ.
Dintre pasageri nu mai puțin de 15 persoane au fost rănite, dintre care 8 au fost transportate de urgență la spital cu traumatisme la nivelul capului, membrelor superioare și inferioare. Printre victime se pare că se află și doi minori.
Potrivit Știrileprotv.ro în zona în care s-a produs accidentul vizibilitatea ar fi foarte bună, motiv pentru care nu se știe de ce șoferul nu a văzut limitatorul de înălțime.
„Unii dormeau în autocar și șoferul a încurcat drumul și gps-ul l-a adus aici, aici nu e drum spre Ucraina. El nu avea ce să caute aici”, a spus Alina Sasu, traducător, potrivit sursei citate.
„În urma accidentului au ajuns la urgență 8 pacienți cu vârste cuprinse între 24 și 65 de ani, toți stabili hemodinamic, conștienți și cooperanți”, a declarat Crina Kibedi, purtător de cuvânt Spitalul .Județean Constanța pentru PRO TV.
Polițiștii cercetează acum cazul pentru a afla cum a reușit șoferul să ajungă pe acea stradă și de ce nu a văzut limitatorul de înâlțime.