Adolescent de 15 ani, electrocutat după ce s-a urcat pe tren pentru un selfie. Care este starea lui

23 noiembrie 2023 7:23   Național

Un tânăr, de 15 ani, s-a electrocutat, după ce s-a urcat pe vagonul unui tren. Incidentul s-a petrecut în județul Gorj. Băiatul s-ar fi urcat acolo pentru niște poze. A fost transportat la spital, iar medicii au anunțat că are arsuri pe 90% din suprafața corpului.

În ce stare se află băiatul

Incidentul a avut loc în gara din Târgu Jiu, iar angajaţii au anunţat Poliţia Transporturi Feroviare. „Poliţiştii au identificat un adolescent de 15 ani, din oraşul Târgu Cărbuneşti, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că adolescentul s-ar fi urcat pe un vagon al unui tren, electrocutându-se”, informează Poliţia judeţeană Gorj.

Tânărul s-a urcat pe vagonul trenului pentru a face fotografii. A fost dus de urgenţă la spital cu arsuri de gradul 2, 3 şi 4 pe o suprafaţă de 90% din corp. De asemenea, copilul prezenta şi traumatism cu leziuni multiple din cauza căderii de la înălţime. Ulterior a fost transferat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti.

Era conştient când a fost adus. Din ce am aflat, s-a urcat pe un vagon şi s-a electrocutat. A fost stabilizat în UPU şi transferat la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din Bucureşti, secţia Chirurgie plastică", a spus Mihaela Țicleanu, pentru Observatornews.ro

Selfie-ul care i-a adus moartea 

Ne amintim de tragedia din august care s-a petrecut într-o gară din județul Arad. Un tânăr de 21 de ani din Germania a murit, după ce s-a urcat pe vagonul unui tren și s-a electrocutat. Băiatul, care se afla în vacanță în România, ar fi vrut să își facă un selfie, spun martorii citați de Aradon.

„Cablul sub tensiune creează un câmp electric care poate fi periculos la distanţe mici. Un om care se apropie de cablu, urcându-se pe vagon sau pe locomotivă, devine un fel de paratrăsnet. Adică, fiind neutru din punct de vedere electric, are loc o străpungere a aerului şi o descărcare electrică, formându-se astfel un arc electric", avertizează reprezentanții CFR.

Mai multe