Adolescent de 17 ani din Iași, condamnat pentru uciderea unui pădurar. Ce sume urișe trebuie să achite rudelor victimei

10 martie 2021 16:49   Național
Ultima actualizare:

Șapte ani trebuie să stea un minor de 17 ani internat într-un centru de detenție, după ce a a ucis un pădurar. Ionuț Iosub a fost pedepsit de judecătorii ieșeni și cu achitarea unor daune uriașe către rudele victimei.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat pe Ionuț Iosub la o internare de 7 ani într-un centru de detenție, pentru omor. Adolescentul de 17 ani este acuzat că a ucis un pădurar cu o secure, scrie bzi.ro. De asemenea, minorul este obligat, împreună cu părinții săi, la plata unor despăgubiri în valoare totală de 120.000 de euro, drept daune morale, și 57.600 de lei, daune materiale. Sentința nu e definitivă, ea poate fi contestată.

Pădurarul a fost ucis cu o secure

Crima a fost comisă în seara zilei de 12 septembrie 2019, când tânărul a mers în Pădurea „Todoșoaia”, din localitatea Sirețel. În timpul zilei, băiatul doborâse un paltin de 6,5 metri și a așteptat lăsarea serii pentru a duce arborele acasă. Când a vrut să ia copacul, Ionuț Iosub a fost surprins de pădurarul Răducu G., în vârstă de 50 de ani. Pentru că s-a opus furtului, acesta a fost lovit brutal cu securea, în cap. Rănile au fost cumplite, pădurarul murind în scurt timp. 

Care a fost motivul crimei     

Descoperirea macabră a fost făcută de un coleg al pădurarului, care l-a găsit la marginea pădurii respective. În urma anchetei, procurorii au ajuns la Ionuț Iosub. „Prin prisma tuturor probelor administrate din cauză, s-a dedus intenția inculpatului minor, care a fost aceea de a suprima viața victimei, pentru a ascunde intenția de a sustrage copacul tăiat și pregătit”, au afirmat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași. Oamenii legii au adăugat că Ionuț Iosub a avut o atitudine oscilantă în timpul anchetei. 

Citește și: 

Pădurar, găsit împuşcat într-o râpă

La o zi după crima din Maramureș, un alt pădurar a fost bătut și amenințat cu moartea!

Mai multe