Alertă alimentară privind un produs de Crăciun din ciocolată, de la Lidl. A fost retras de urgență
Alertă alimentară privind un prosdu destinat copiilor în perioada sărbătorilor de iarnă. Un produs cumpărat masiv zilele acestea fiind specific sărbătorilor de iarnă a fost retras de la vânzare, iar clienților care l-au achiziționat li se transmite să îl aducă înapoi. Este vorba de calendarele de Crăciun cu figurine de ciocolată de la Lidl, în cazul căruia a fost reclamat un gust „nespcific”.
Produsul a fost cumpărat masiv
Toate loturile de calendare de Crăciun din ciocolată livrate în magazinele Lidl din România de un producător au fost retrase de la vânzare din cauza gustului ”nespecific”.
În anunțul publicat pe pagina Autorității Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, este vorba despre „modificări senzoriale – gust nespecific, care nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”. Așadar, toate loturile de calendare de Crăciun livrate în magazinele Lidl România sunt rechemate de la consumator.
„Millano sp. z o.o. S.K.A. regretă să vă informeze că, din cauza unei modificări senzoriale - gust nespecific, care nu reflectă calitatea şi savoarea standard a produsului, toate loturile de calendare de Crăciun livrate în magazinele Lidl România, după cum sunt prezentate în imaginile de mai sus, sunt rechemate de la consumator”, se arată în informarea publicată pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Produsul a fost retras de la vânzare, clienții trebuie să îl aducă înapoi
Clienţii pot returna produsul, urmând a primi contravaloarea acestuia.
Produsul a fost retras de la vânzare, iar clienţii care l-au cumpărat îl pot returna în toate magazinele Lidl, urmând a primi contravaloarea produsului, chiar şi fără prezentarea bonului fiscal.
Retragerea vizează exclusiv produsul „Calendar de Crăciun” cu cod EAN 5900847005785 de la producătorul Millano sp. z o.o. S.K.A. Alte produse ale producătorului Millano sp. z o.o. S.K.A. vândute de Lidl Romania nu sunt afectate de rechemare.
„Ne cerem scuze pentru orice inconvenient pe care l-ar putea crea acest fapt și vă asigurăm că am luat măsurile necesare pentru a determina cauza acestei probleme. Pentru că Lidl România pune calitatea pe primul loc, a reacționat imediat și a retras produsul afectat de la vânzare.
Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl. Contravaloarea produsului va fi returnată, chiar și fără prezentarea bonului fiscal. Retragerea vizează exclusiv produsul „Calendar de Crăciun” cu cod EAN 5900847005785 de la producătorul Millano sp. z o.o. S.K.A. Alte produse ale producătorului Millano sp. z o.o. S.K.A. vândute de Lidl Romania nu sunt afectate de rechemare. Millano sp. z o.o. S.K.A. își cere scuze pentru neplăcerile cauzate. Pentru mai multe informații, ne puteți contacta telefonic la 0800.896.622 sau pe adresa de mail info@lidl.ro”, au transmis reprezentanții Lidl.