Ambasadorul Rusiei la București, convocat la Ministerul de Externe pentru „informații deformate, trunchiate și neconforme”
Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, a fost convocat, duminică dimineaţa, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, din dispoziţia ministrului Luminiţa Odobescu, în legătură cu o serie de declaraţii recente ale părţii ruse privind "teme importante, cu relevanţă bilaterală, care îşi au originea în trecutul istoric".
„Menţinerea unei conduite responsabile”
"Ambasadorului i-a fost transmisă nemulţumirea profundă a părţii române cu privire la maniera deformată, trunchiată şi neconformă în care sunt abordate, inclusiv în comunicarea publică a Ambasadei Federaţiei Ruse, teme importante, cu relevanţă bilaterală, care îşi au originea în trecutul istoric.
S-a reamintit ambasadorului Federaţiei Ruse necesitatea încadrării depline şi permanente în practica diplomatică, inclusiv în ceea ce priveşte menţinerea unei conduite responsabile în comunicarea publică", se arată într-un comunicat al MAE transmite Agerpres.
Ambasada Rusiei la București anunțase vineri, preluând date prezentate de ministerul rus al apărării, că în Ucraina ar fi luptat 784 de „mercenari români”, dintre care 349 ar fi fost uciși de armata rusă. Afirmațiile ambasadei au atras o reacție din parte MAE român, care a precizat că astfel de informații „fac parte din arsenalul războiului hibrid și al campaniei de dezinformare îndreptate împotriva statelor membre UE și NATO, inclusiv împotriva României”.
„Românii nu sunt o națiune”
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte ale Consiliului Securităţii, a declarat vineri că rezoluţia Parlamentului European privind returnarea aurului românesc trimis pentru păstrare în Rusia în 1916 - 1917 este o "obrăznice", iar Uniunea Europeană "nu poate fi decât trimisă la dracu", amintind în acest context de rezervele de aur ale Federaţiei Ruse îngheţate de Occident, a relatat agenţia rusă oficială de presă TASS. În același mesaj, Medvedev a făcut și o afirmație răutăcioasă la adresa Românilor spunând că „după cum știtți, românii nu sunt o națiune”.
În acelaşi timp, potrivit TASS, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Moscova nu numai că a returnat deja Bucureştiului tot aurul pe care România l-a trimis Rusiei în anii 1916 - 1917, dar şi i-a iertat acestei ţări o datorie uriaşă, depăşind cu mult valoarea respectivei rezerve de aur, conform agenţiei de presă citate.
Parlamentul European a adoptat joi o rezoluţie prin care cere Rusiei să restituie integral tezaurul naţional al României pe care şi l-a însuşit ilegal.
În rezoluţie, eurodeputaţii subliniază faptul că, în ciuda mai multor încercări de negocieri diplomatice după Primul Război Mondial, tezaurul naţional al României, trimis în Rusia între 1916 şi 1917 pentru a fi păstrat în siguranţă, nu a fost niciodată returnat integral de Rusia.