Anunț de maxim interes pentru toți românii. Ce taxe și majorări vor intra în vigoare, de la 1 octombrie

22 septembrie 2023 9:55   Național

Românii cu venituri reduse vor plăti mai repede noile taxe decise de Guvern. Ele vor intra în vigoare de la în octombrie, înainte de cele pentru șefii de la stat și pentru firme.

De la 1 octombrie, toți angajații vor fi obligați să achite contribuția la sănătate, în valoare de 10% din salariul de baza. Cei mai afectați sunt angajații din construcții, agricultură și industria alimentară.

De noile taxe nu scapă nici angajații din IT. Cei care au salarii mai mari de 10.000 lei vor plăti impozit pe venit pentru ce depășește acest prag. Totuși, ei vor fi scutiți de la contribuția la Pilonul II.

Din octombrie, crește și salariul minim de la 3000 la 3300 lei brut. Concret, această creștere aduce doar 80 de lei în plus în buzunarele angajaților.

Deși Guvernul a mărit salariul minim din construcții de la 4000, 4500 de lei, angajații nu vor simți nicio majorare pentru că toți banii vor merge către stat sub formă de contribuție la sănătate.

Unii români nu vor fi afectați

În același timp, Guvernul a decis că tăierea posturilor de la stat și taxele pentru mediul de afaceri vor fi amânate până în ianuarie anul viitor. Abia de anul viitor se reduce numărul de secretari de stat și dispare funcția de șef de birou.

Tot de la 1 ianuarie, numărul angajaților din primării și Consilii Județene se va reduce cu 10%.

O amânare de câteva luni au obținut și firmele. Abia de anul viitor se va aplica o taxă de 1% pe cifra de afaceri a marilor companii și o taxă suplimentară de 1% din cifra de afaceri pentru bănci.

Măsuri care urmează să se aplice de la 1 ianuarie 2024

- TVA 5%: cărți

- TVA 9%: alimente, medicamente, cazarea la hotel

- TVA 19%: restul produselor și serviciilor

- impozit de 0,3% pentru proprietățile de peste 500.000 de euro și pentru mașinile de peste 75.000 euro

- crește valoarea pentru voucherele de vacanță la 1600 de lei, dar vor fi impozitate și vor fi acordate pentru cei cu salariu până în 8000 de lei net

- actualizarea accizei la tutun cu 7,5%

- actualizarea accizei la alcool cu 10%

- reducerea numărului de secretari de stat cu 20%

- 1% taxă din cifra de afaceri pentru IMM-uri sub 300.000 de lei

- 3% taxă din cifra de afaceri pentru IMM-uri peste 300.000 de lei.

Mai multe