Anunț de ultimă oră ANM! Ploile se întorc în cea mai mare parte a țării

16 martie 2024 14:11   Național

Prognoza meteorologică furnizată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a fost actualizată. Elena Mateescu, directorul ANM, a prezentat aceste informații la Antena 3 CNN.

Conform prognozei, urmează câteva zile ploioase. Deși sfârșitul acestei săptămâni se anunță mai cald decât de obicei, săptămâna viitoare va aduce o răcire a vremii, cu ploi în cea mai mare parte a țării și cu precipitații sub formă de ninsoare în zonele montane, la altitudini mai mari de 1.500 de metri.

Se așteaptă și intensificări ale vântului, cu rafale cu viteze de peste 60-70 km/h.

„Înainte de aceasta, însă, astăzi și mâine, ne putem aștepta la temperaturi mai ridicate, deoarece deja în vestul țării observăm valori termice de 15 grade Celsius în majoritatea stațiilor meteorologice, în timp ce în sud-sud-est este de 13 grade, inclusiv în București.

Mâine se așteaptă aceeași discrepanță în temperaturi, între 10 și 17 grade Celsius, cu o maximă de 16-18 grade Celsius inclusiv în București”, a declarat Elena Mateescu, director ANM, sâmbătă, potrivit sursei menționate mai sus. 

Elena Mateescu, director ANM: Se anunță o răcire semnificativă a vremii!

„Se așteaptă o răcire semnificativă a vremii. Vor fi temperaturi între 5 și maxim 13 grade la început, în special în nordul țării, unde primele zile ale săptămânii viitoare nu vor depăși maxim 7-8 grade, în timp ce în sud vor fi doar 10-11 grade.

Doar în extremitatea de sud-vest se pot înregistra 13-14 grade”, a adăugat directorul ANM.

Conform Elenei Mateescu, de la mijlocul săptămânii viitoare și până în weekendul următor, este posibil să avem din nou temperaturi care să depășească 20 de grade Celsius.

„Așadar, ultima decadă a lunii martie va aduce o vreme capricioasă, deoarece de la începutul lunii și până în prezent și posibil până la finalul lunii, vom avea alternanțe între vreme foarte caldă și vreme mai răcoroasă”, a concluzionat ea.

Mai multe