Au vrut să-și facă de mâncare dar au terminat prost! De ce au avut nevoie de intervenția pompierilor
Ideile deloc obișnuite ale unor persoane era să se termine tragic! În timp ce unele au scos afară o butelie pe care au pus-o între două mașini și au gătit, altele au încins grătarul într-un apartament. În ambele cazuri a fost nevoie de intervenția pompierilor.
Numai norocul a făcut ca nimeni să nu pățească nimic! Mai multe persoane din Satu Mare au pus în practică o idee foarte ciudată: au scos o butelie în stradă și au montat-o la un arzător fix între două vehicule: un autoturism și o autoutilitară. S-a întâmplat marți seară, în jurul orei 21.20, în zona Pieței Mari din oraș.
Ideea a fost să pregătească mâncare în acest mod, însă nu au apucat să o ducă la bun sfârșit, că cele două vehicule au fost cuprinse de flăcări. La fața locului au ajuns imediat mai multe echipaje de pompieri care au lichidat incendiul.
Autoutilitara a fost distrusă în totalitate, iar autoturismul a fost grav afectat de foc. Din câte se pare, nicio persoană nu a fost rănită. După ce pompierii au stabilit cauza incendiului, poliţiştii au declanşat o anchetă pentru a-i indentifica pe cei care au gătit între cele două mașini, scrie observatornews.ro.
Au încins grătarul în sufragerie
La Iași, o idee și mai revoltătoare! Marți seara, în jurul orei 22.30, a fost semnalat un incendiu la un apartament situat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din oraș. Ce au găsit la fața locului i-a uimit până și pe salvatori!
Mai multe persoane se adunaseră în apartamentul respectiv și au încins grătarul în sufragerie, scrie bzi.ro. Cel mai probabil câteva scântei au sărit pe covor și focul s-a aprins și în cameră. Pompierii au stins incendiul. Din fericire, nici aici nu au fost victime.
Citește și:
VIDEO Incendiu devastator lângă Timișoara. Fabrica Frigoglass a ars în întregime