#Coronavirus

Avertisment: Omicron va face ravagii în școli

9 ianuarie 2022 14:00   Național

Școlile se vor aglomera și mai mult de luni, 10 ianuarie. După elevii de gimnaziu și liceu, acum revin în bănci, din vacanța de iarnă, și copiii din ciclul primar. La fel de mare aglomerație este acum și la centrele de testare, căci numărul cazurilor de COVID din România crește de la o zi la alta. Autoritățile ne asigură că totul va fi bine pentru copiii noștri. Medicul Octavian Jurma nu e la fel de convins. 

Emoții mari, în săptămâna care vine, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Primii se gândesc cu groază la teze și lucrări, căci acum se încheie mediile pentru semestrul întâi. Mulți adulți se uită îngrijorați spre buletinul zilnic al CNSU, care anunță tot mai multe cazuri de COVID. Varianta Omicron, de 5 ori mai contagioasă decât Delta, se răspândește cu rapiditate în rândul copiilor și tinerilor deoarece aceștia socializează mai mult, petrec timp împreună.  

Vom ajunge la 50.000 de cazuri zilnice 

Potrivit unui raport Medlife, în doar o săptămână, procentul cazurilor pozitive de Omicron a crescut de la 35% la 78%. „Nu e deloc surprinzător că începem să avem transmitere comunitară a acestei tulpini pe teritoriul României. Dată fiind dinamica extrem de abruptă, există șanse să ajungem la 50.000 de cazuri pe zi în următoarele două săptămâni, în condițiile unei testări adecvate. Este nevoie de noi măsuri restrictive pentru a tempera dinamica răspândirii Omicron, care afectează și copiii, în condițiile în care se intensifică activitatea școlară”, au transmis printr-un comunicat reprezentanții rețelei de sănătate privată.  

Ministrul Sorin Cîmpeanu: „Școlile nu trebuie închise!” 

Federația Părinților și Aparținătorilor Legali a cerut încă de săptămâna trecută Ministerului Educației „trecerea cursurilor în online în săptămâna 10-14 ianuarie, în vederea stopării focarelor din vacanță”. Atenționează că elevii revin în bănci după o perioadă de mobilitate crescută, că Omicron reprezintă un risc suplimentar pentru copii și că Guvernul nu ia nicio măsură suplimentară de prevenție. Credeți că i-a auzit cineva? Conform edupedu.ro, ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat că „nu există nici măcar baza legală a trecerii în online a școlilor”, ordonanța 99/2021 reglementează trecerea la ore online doar până la data de 10 ianuarie 2022. „Luăm în considerare punctul de vedere al Ministerului Sănătății care spune că școlile nu trebuie închise. Din perspectiva educației, momentul este total nepotrivit, pentru că în săptămâna 10-14 ianuarie urmează să se încheie situația școlară, pentru semestrul 1”, a declarat Sorin Cîmpeanu. 

Internările pediatrice s-au dublat 

Și secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Adriana Pistol, dă asigurări că nu va exista o explozie a cazurilor de Omicron la copii. „Încă nu avem o transmitere comunitară susținută”, a afirmat ea. La auzul acestei declarații, medicul și cercetătorul Octavian Jurma a luat foc: „Din păcate, iarăși suntem mințiți cu bună știință, iarăși primim asigurări că totul va fi bine, când deja ne-a luat foc casa. Va fi o explozie de cazuri în rândul copiilor. Doamna Adriana Pistol uită în mod convenabil să menționeze că numărul internărilor pediatrice de COVID s-a dublat între 31 decembrie (când erau 53 de minori internați) și 7 ianuarie (104 minori), adică o creștere de 96% în 7 zile. Să ne ferească Dumnezeu de așa apărători ai sănătății publice, că de dușmani ne ferim singuri”, a scris dr. Octavian Jurma pe pagina sa de Facebook.  

Chiar dacă rata de spitalizare și de mortalitate e mică în rândul copiilor infectați, trecerea lor prin boală poate lăsa sechele grave. „Dacă în valurile precedente am lăsat mii de copii orfani, sub pretextul că le protejăm viitorul, în valul acesta guvernul pare hotărât să schilodească mii de copii fără niciun motiv rațional. Autoritățile se dovedesc foarte curajoase atunci când își asumă riscuri pentru sănătatea copiilor noștri. Păcat că nu sunt la fel de curajoase cu adoptarea unor măsuri pentru a le proteja sănătatea”, mai spune Jurma. 

În ce situație s-ar mai închide școlile 

Chiar dacă vom avea multe cazuri de COVID în valul 5, în situația în care spitalele nu vor fi așa aglomerate, școlile nu au motiv să-și întrerupă activitatea fizică, a declarat recent ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă. Însă dacă vor fi multe cazuri care vor aglomera spitalele, atunci ar putea fi luată o măsură temporară de închidere a unităților școlare. „Numărul de cazuri nu ar trebui să fie singurul indicator care să ducă la închiderea școlilor, ci proporția persoanelor care au nevoie de îngrijiri la spital”, a spus Rafila. „Decizia de a închide școlile doar atunci când spitalele sunt pline are la fel de mult sens ca o decizie de a nu evacua o clădire când ia foc, ci doar atunci când incendiul a ajuns la maximum”, comentează Jurma.  

Mai multe