Baia Mare: Un poliţist de la Rutieră s-a urcat băut la volan, a făcut accident și a fugit de la faţa locului

3 februarie 2021 13:29   Național
Ultima actualizare:

S-a urcat băut la volan, a provocat un accident cu două victime și a fugit de la fața locului. Vorbim despre un om al legii din Sălaj, poliţist în cadrul Biroului Rutier Zalău!

Agentul Ioan F. (43 ani) de la Biroul Rutier Zalău se afla la volanul unui autoturism când a acroșat o mașină în trafic, în Baia Mare. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, polițistul și-a continuat drumul, fără să oprească să vadă măcar ce se întâmplă cu ocupanții mașinii accidentate. Și-a abandonat autoturismul pe strada George Coșbuc și a fugit, scrie adevarul.ro.

Sosiți la locul accidentului, polițiștii au găsit trei persoane în mașina lovită, o șoferiță și doi pasageri, aceștia din urmă fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu alcooltestul, rezultatul fiind zero. Însă, nu același lucru se poate spune despre șoferul care a provocat evenimentul rutier, al cărui test a arătat că el consumase alcool.

Șoferul – polițist avea o alcoolemie de 0,24 mg/l alcool în aerul expirat   

Polițistul care a provocat accidentul a fost găsit de colegii săi în apropierea mașinii pe care o abandonase. Se afla împreună cu un alt bărbat de 41 de ani, din Baia Mare. Rezultatul alcooltestului a fost de 0,24 mg/l alcool în aerul expirat. Surpriza a venit când l-au verificat pe șofer, descoperind că acesta este polițist, și nu oriunde, ci chiar la circulație! Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului. De asemenea, polițistul care a provcat accidentul a rămas fără permis de conducere, iar conducerea IPJ Sălaj a declanşat o cercetare disciplinară prin Compartimentul Control Intern. 

Citește și: 

Incredibil! Ce alcoolemie uriașă avea şeful Poliţiei Locale Alba Iulia după ce a fost implicat într-un accident 

Lista ruşinoasă a șefilor din Poliţia Iaşi care au ajuns inculpaţi după ce s-au urcat beţi la volan

Mai multe