Bărbat din Vrancea, găsit împușcat în curtea casei

26 iulie 2021 15:11   Național
Ultima actualizare:

Un bărbat a fost găsit mort, în cursul zilei de luni, în curtea locuinţei sale din localitatea Spătăreasa, judeţul Vrancea. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că omul avea pe corp o plagă produsă prin împuşcare

"Dispeceratul a fost sesizat cu privire la faptul că în comuna Ciorăşti, sat Spătăreasa, un bărbat a fost găsit decedat în curtea locuinţei sale. Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, stabilind că este vorba despre un bărbat de 46 de ani, din localitate, care prezenta o plagă prin împuşcare", se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

O echipă operativă din cadrul IPJ Vrancea efectuează cercetarea la faţa locului. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei morţii.

"Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă", au precizat reprezentanţii IPJ Vrancea.

Mai multe