Bătaie cu pumni și picioare între două eleve de la o școală din Brașov. Cum au reacționat profesorii
Două eleve de 13 și 14 ani au fost protagonistele unui scandal violent în curtea Liceului Petru Rareș din Feldioara, Brașov. S-au împărțit pumni și picioare, iar colegii au filmat de pe margine.
Imaginile au ajuns în atenția poliției, iar oamenii legii s-au autosesizat și au început cercetările în acest caz.
Astfel, fetele bătăușe și profesorii lor au ajuns la poliție pentru a da declarații. Se pare că totul a pornit de la niște înjurături aruncate și de-o parte și de cealaltă, iar de la vorbă la pumn drumul a fost prea scurt pentru ca un adult să poată interveni.
Cadrele didactice de la Liceul Petru Rareș au susținut în fața polițiștilor că fetele s-au bătut timp de 2-3 minute, până când a intervenit profesorul care era de serviciu, ca să aplaneze conflictul.
„Poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Feldioara s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări în vederea stabilirii şi clarificării stării de fapt. Persoanele în cauză au fost identificate ca fiind două tinere, în vârstă de 13 ani şi 14 ani. Acestea urmează a fi invitate la sediul subunităţii de poliţie, împreună cu reprezentanţii legali, în vederea parcurgerii procedurii legale, în astfel de cauze”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, agent principal Nadia Olaru.
Niciuna dintre fete nu a fost rănită
Chiar dacă imaginile postate pe YouTube păreau foarte violente, se pare că niciuna dintre fete nu a fost rănită.
Directorul unităţii liceale a raportat ce s-a întâmplat şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov. Potrivit celor de Inspectorat, totul ar fi pornit de la nişte înjurături adresate reciproc de fete.
„La nivelul unităţii şcolare s-a constituit o comisie care va analiza situaţia şi va lua măsurile care se impun într-un astfel de incident. Ce mai pot adăuga este faptul că, în urma acestui incident, nu au rezultat victime. A fost o molestare între cele două colege care n-a durat mai mult de două, trei minute, până în momentul în care profesorul de serviciu, fiind la faţa locului, a intervenit prompt”, a precizat Valentin Bucur, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov, citat de Adevărul.
Citiți pe Adevarul.ro ce sancțiuni riscă cele două fete după incidentul violent
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News,Facebook și Instagram!