Calendar ortodox 2021, 27 octombrie. Sfinții zilei: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou este pomenit la data de 27 octombrie în Calendarul ortodox. Sfântul Dimitrie cel Nou este unul dintre sfinții zilei, cinstit de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2021, pentru data de 27 octombrie.
Calendar ortodox 2021, 27 octombrie. Sfinții zilei: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou
Cuviosul Dimitrie s-a născut în satul Basarabov, de pe teritoriul Bulgariei de astăzi în vremea țaratului Vlaho-Bulgar. Provenea dintr-o familie săracă așa că, pentru a supraviețui s-a angajat ca văcar în sat, ocazie în care s-a obișnuit cu solitudinea. În acea singurătate, a stat mai mult cu gândul la Dumnezeu și i s-a relevat deșertăciunea acestei lumi, așa că s-a retras în schimnicie, într-o peșteră aflată în apropierea unei mănăstiri. Nu se pot povesti lipsurile pe care le-a îndurat în acele vremuri. A privegheat multe nopți, a ținut post aspru, a făcut nenumărate metanii, a plâns și s-a smerit, dar s-a rugat neîncetat.
Pentru că Dumnezeu i-a dezvăluit când îi vine sfârșitul, cuviosul s-a ascuns între două lespezi mari pe malul râului Lomul unde a adormit întru Domnul. Moaștele sale au stat ascunse cât a vrut Dumnezeu iar apoi a venit viitură mare, pietrele au fost mișcate și moaștele au ajuns în prundișul râului. Îngerul s-a arătat în visul unei copile și i-a dezvăluit unde sunt moaștele sale spunându-i “dacă părinții tăi mă vor scoate din apă, te voi vindeca de boala de care suferi”.
Oamenii din sat și preoții au găsit moaștele prin mâl și prundiș dar străluceau ca aurul și le-au dus la biserica din sat. Un domnitor român al cărui nume nu s-a păstrat a cerut ca moaștele să fie aduse în Valahia, dar nu au reușit sub nici o formă să le treacă Dunărea, iar caii au întors căruța și s-au oprit tot în Basarabov.
În timpul războiul ruso-turc dintre anii 1868-1774 generalul Petru Salticov a vrut să ia moaștele și să le trimită în Rusia. Dar Hagi Dimitrie, român, om de încredere al generalului, l-a rugat să le dăruiască țării Românești.
Mitropolitul Grigorie le-a așezat în biserica mitropoliei Ungro-Valahiei și îndată a simțit poporul grija și ocrotirea sfântului deoarece s-a încheiat al cincilea război ruso-turc și a încetat și ciuma.
Moaștele au mai fost scoase în procesiune când orașul a fost în necaz, la epidemia de ciumă din 1815, epidemia de holeră din 1827, în timpul domniei lui Grigore Ghica pentru a pune capăt secetei.
Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov a fost declarat ocrotitorul Bucureștilor de către Mitropolitul Filaret al II-lea între anii 1792-1793 dar generalizarea cinstirii sale în întreaga Biserică s-a făcut în 1950-1955 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Troparul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou
Glasul al 8-lea
Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Dimitrie, duhul tău.
Condacul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou
Glasul al 8-lea
Apărătoare Doamnă, pentru biruința, mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozește-ne din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!
Apărător al său nebiruit și neînfrânat, ca unul care prin tine din nevoi s-a mântuit, te pune înainte orașul tău, Sfinte Preacuvioase Dimitrie. Ci, ca cel ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, apără-ne de toate nevoile, ca să strigăm ție: bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Dimitrie!
La 27 octombrie în calendarul ortodox 2021 mai sunt pomeniți
- Sfântul Mare Mc. Nestor, prieten al Sfântului Mare Mc. Dimitrie din Tesalonic (sec. IV);
- Sfintele Mucenițe Capitolina și Erotiida, ucenița ei, care au pătimit în vremea împărăției lui Dioclețian;
- Sfântul Mucenic Marco și cei împreună cu dânsul;
- Sfântul Ier. Chiriac, patriarhul Constantinopolului (+606);
- Sfânta Cuv. Procla (Claudia-Procula), soția lui Pilat (sec. I).