Calendar ortodox 2022, 29 aprilie. Sfinții zilei. Sfinții Nouă Mucenici din Cizic

28 aprilie 2023 20:56   Național

Nouă Sfinți Mucenici din Cizic sunt prăznuiți în anul 2022 la data de 29 aprilie în Calendarul ortodox. Nouă Sfinți Mucenici din Cizic sunt prăznuiți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 29 aprilie. Zi de post.

Calendar ortodox 2022, 29 aprilie. Sfinții zilei. Sfinții Nouă Mucenici din Cizic

Cetatea Cizicului se afla în Asia și a primit luminarea într-u Hristos de la neobositul Apostol Pavel pe care l-au purtat pașii și pe acolo. Nu erau foarte mulți creștini căci aceștia sufereau prigoane deseori, mai ales de la împărații păgâni ai Romei. Când se ridica năpasta asupra lor aceștia căutau adăpost în munți sau în locuri pustii pentru a scăpa de poruncile guvernatorilor și de silnicia închinării la idoli care devenea obligatorie după toanele lor.

În acele vremuri vitrege de dinainte de împăratul Constantin cel Mare cetatea Cizicului ne-a arătat bărbați viteji, ca stânca în sfânta credință cu râvnă după Hristos de ardeau precum profetul Ilie, iar numele lor era: Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie și Filimon. Ei era din diferite țări și locuri căci dreapta credință îi aduna pe toți la un loc ne mai deosebindu-i după nația de care țineau, ci era toți frați. Ei nu băgau în seamă groaznicele ordine venite de la Roma și cu îndrăzneală îl propovăduiau pe Hristos Dumnezeu, certând și mustrând pe cei ce încă mai credeau în idolii diavoli. Arătând îndrăzneală au atras asupra lor ura Satanei și slujitorii lui i-au prins ca niște lupi și cu sălbăticie și fără pic de omenie i-au dus la judecată înaintea guvernatorului. Iar vitejii ostași ai lui Hristos au stat drepți înaintea prigonitorilor păgâni cu inima tare și sufleul plin de dragostea către Dumnezeu. Au fost chinuiți în fel și chip, au fost aruncați în temniță, au fost scoși din nou și torturați.

După ce au îndurat mulți fără să se îndoaie asupritorii lor, rușinați, le-au tăiat capetele. După aceea, când luminatul împărat Constantin a încetat prigonirea și soarele dreptei credințe a luminat lumea, credincioșii din Cizic au căutat trupurile martirilor și le-au găsit neputrezite. Au zidit biserică și le-au pus într-nsa, în raclă nouă și acolo multe minuni se săvârșeau.

Cine se atingea de raclă primea pe loc tămăduire iar poporul necredincios văzând minunile au început, unul după altul, să primească credința adevărată, iar templele au fost dărâmate și idolii zdrobiți. Cetatea Cizicului a înflorit cu rugăciunile celor nouă sfinți, Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie și Filimon, care se odihnesc acolo. 

Troparul Sfinților 9 Mucenici din Cizic

Glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfinților 9 Mucenici din Cizic

Cele de sus căutând de tot necazul ne izbăvim, de Dumnezeu Născătoare.

Ceata cea tare și luminată a celor nouă mucenici, care ca niște mărturisitori ai Dumnezeirii Celei în Trei Străluciri, dintru început înaintea Divanului, aceștia au strigat: sângele și sufletele noastre împreună cu trupurile, ca o jertfă fără prihană aducem ție, Stăpâne; numără-ne în Cetele celor Cerești ai Tăi, ca un Dumnezeu Milostiv.

La 29 aprilie în calendarul ortodox 2022 mai sunt pomeniți

  • Sfântul Nectarie de la Optina;
  • Sfântul Memnon Marturisitorul;
  • Sfântul Ierarh Vasile de Ostrog;
  • Sfântul Avxivie;
Mai multe