Calendar ortodox 2022, 4 septembrie. Sfinții zilei. Sfântul Proroc Moise
Sfântul Proroc Moise este prăznuit la data de 4 septembrie în calendarul ortodox. Sfântul Proroc Moise este între sfinții zilei cinstiți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 4 septembrie.
Calendar ortodox 2022, 4 septembrie. Sfinții zilei. Sfântul Proroc Moise
Sfântul Proroc Moise s-a născut în Egipt din părinți evrei. Deși a fost dat pe râu de către părinții care nu puteau să-l crească a fost salvat de fiica faraonului care l-a adoptat și l-a crescut ca pe propriul fiu.
Când avea 40 de ani nu a putut fi martor pasiv la chinul pe care un egiptean supunea un evreu și l-a lovit, ucigându-l. De teama pedepsei a fugit în ținutul Madina unde s-a însurat cu Demfora, fiica lui Ietro. Pe când păștea oile socrului său, Dumnezeu i s-a arătat și i-a vorbit sub forma Rugului Aprins. Dumnezeu i-a poruncit să se întoarcă în Egipt și să elibereze poporul evreu de din robie. Pentru a face cunoscută puterea Dumnezeului celui viu, și pentru că Faraon nu voia să-i eliberez pe evrei, Egiptul a fost lovit de zece năpaste.
Prima plagă a fost transformarea apei Nilului în sânge, peștii au murit și fluviul s-a împuțit. Apoi broaștele au invadat țara și erau atât de multe încât când au murit egiptenii le-au strâns în grămezi care împuțeau aerul. Apoi prin Aaron, fratele lui Moise, Dumnezeu a transformat țărâna în țânțari. Pentru că Faraon nu se îndupleca să lase sclavii să plece muște mari au invadat țara, și mai apoi molima a lovit vitele, oile și caprele egiptenilor. A șasea plagă a fost apariția unor bube dureroase pe oameni și pe animale. A urmat grindina nimicitoare și invazia lăcustelor care au devorat tot ce nu distrusese grindina.
A urmat trei zile de întuneric și la final moartea tuturor întâi născuților, atât oameni cât și animale, din toate casele care nu erau însemnate cu sânge de miel. Prin Moise, Domnul a luat poporul ales și l-a scos din robia egipteană și l-a trecut prin marea Roșie care s-a dat la o parte din calea lor, dar apoi s-a închis peste ce-i ce-i urmăreau. Pe Muntele Sinai a primit Tablele Legi, cele porunci. După ce au rătăcit 40 de ani prin deșert, Moise a murit fără să calce pământul făgăduinței, la 120 de ani, pe muntele Nebo de unde doar a putut zări țara Sfântă. Moise a murit cu 1485 de ani înainte de venirea lui Hristos.
Troparul Sfântului Proroc Moise
Glasul al 2-lea
Suindu-te către înălțimea bunătăților, Sfinte Prorocule Moise, te-ai învrednicit a vedea Strălucirea lui Dumnezeu, primind tablele cele date de Dumnezeu; și purtând întru tine darul însemnărilor, te-ai făcut cinstită laudă proorocilor și mare taină a dreptei credințe.
Condacul Sfântului Proroc Moise
Glasul al 2-lea
Ceata prorocilor împreună cu Moise și cu Aaron, cu veselie se veselește astăzi, căci s-a împlinit sfârșitul prorociei lor asupra noastră. Astăzi strălucește Crucea, prin care ne-ai mântuit pe noi, Hristoase Dumnezeule. Cu ale căror rugăciuni miluiește-ne pe noi.
La 4 septembrie în calendarul ortodox 2022 mai sunt pomeniți
- Sfântul Sfințit Mucenic Vavila;
- Sfântul Vavila, dascălul din Antiohia, împreună cu optzeci și patru de copii;
- Sfinții Teotim și Teodul;
- Sfinta Ermiona, fiica Apostolului Filip;
- Sfinții Mucenici Chentirion, Ochean, Teodor, Amian și Iulian;
- Sfinții Mucenici Ermiona impreuna cu frații săi: Haritina, Eutihia, Petronie, Zarvil, Tatuil și Veveea.