Calendar ortodox 2023, 28 septembrie. Sfinții zilei. Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul

27 septembrie 2023 20:12   Național

Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul este prăznuit la data de 28 septembrie în calendarul ortodox. Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul este între sfinții zilei cinstiți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2023, pentru data de 28 septembrie. 

Calendar ortodox 2023, 28 septembrie. Sfinții zilei. Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul

Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul s-a născut la Iconium în provincia Liconia și a îndurat tortura, a bătut, ars și întemnițat în timpul Împăratului Aurelian, (270-275), iar la moartea acestuia a fost eliberat și a plecat împreună cu mai mulți creștini în Egipt unde a rămas până la Edictul de la Milano din anul 313. 

După eliberarea creștinilor Preacuviosul Hariton Mărturisitorul a mers în Palestina unde s-a stabilit într-o peșteră pe care a transformat-o în biserică și a început o viață de nevoință ascetică. A fost luat sclav de niște tâlhari dar aceștia s-au otrăvit cu băutura și au murit cu toții, sfântul rămânând cu întreaga lor pradă. O parte din pradă a împărțit-o săracilor și cu cealaltă a ridicat trei mănăstiri. Pentru că el iubea isihia dar oamenii care-l căutau erau din ce în ce mai mulți, sfântul a plecat din acel loc în anul 330 și s-a retras într-o peșteră de pe muntele Doucas din apropierea Ierihon. Dar și aici au început să se adune monahi în jurul său așa că a ridicat o mănăstire care s-a numit Souka, iar mai apoi Vechea Larvă sau Larva Sfântului Hariton.

Aici a stabilit reguli stricte pentru chinovie și a introdus slujba tunderii la monahism pentru prima oară. Cuviosul a avut chiar îndrăzneala să ceară de la Dumnezeu un izvor de apă pentru călugării săi iar acesta a izvorât din piatră seacă, iar mai târziu apa lui s-a dovedit a fi vindecătoare de orice boală. Primind de la Dumnezeu veste despre trecerea lui la Domnul s-a întors în Faran unde a scris un Testament duhovnicesc pentru cei care-i urmau învățătura.

S-a alăturat cetei cuvioșilor la 28 septembrie 350 urmând să-l slăvească pe Dumnezeu întru veșnicie. A fost înmormântat în Faran după ultima lui dorință.

Troparul Sfântului Cuvios Hariton Mărturisitorul

Glasul al 8-lea

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Hariton, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Cuvios Hariton Mărturisitorul

Glasul 4 

Pe ceea ce este neclintită, întărirea credinței și cinstit dar al sufletelor noastre, pe Născătoarea de Dumnezeu cu cântări să o slăvim credincioșii : Bucură-te, ceea ce ai încăput Piatra vieții în pântecele tău; bucură-te, nădejdea marginilor lumii și sprijinul celor necăjiți; bucură-te, Mireasă care nu știi de mire. 

Pe nevoitorul dreptei credințe și pe râvnitorul adevărului astăzi toți credincioșii cu cântări și cu laude să-l mărim: pe Sfântul Hariton păstorul și dascălul și luminătorul cel preacuvios al lumii. Căci se roagă Domnului pentru noi toți.

 La 27 septembrie în calendarul ortodox 2023 mai sunt pomeniți

  • Sfântul Proroc Baruh;
  • Sfântul Sfințit Mucenic Marcu, pastorul;
  • Sfinții Mucenici și frati Alexandru, Afiu și Zosima;
  • Sfântul Mucenic Pimen;
  • Sfinții Mucenici Nicon, Neon și Eliodor;
  • Sfinții Mucenici Calinic și Eustatie Romeul;
  • Sfântului Mucenic Alexandru.
Mai multe