Calvarul prin care a trecut tânăra răpită din Gara Iași și violată

16 noiembrie 2021 12:05   Național
Ultima actualizare:

Tânăra de 29 de ani care a fost răpită din Gara Iași de către uin taximetrist, dusă în casa acestuia și violată, a povestit anchetatorilor calvarul prin care a trecut timp de două ore. Doar „experiența”, dacă poate fi numită așa, a ajutat-o să iasă din acel impas.

Femeia, de origine ucraineană, a ajuns vinerea trecută  în Iași din greșeală, uitând să coboare în Gara Pașcani, acolo unde ar fi trebuit să schimbe trenul pentru Suceava. Astfel, când s-a văzut în locuri necunoscute în miezul nopții, singura soluție i s-a părut a fi să caute o pensiune unde să doarmă până a doua zi.   

A urcat în primul taxi care i-a ieșit în cale și a cerut să fie dusă la o pensiune. Taximetristul i-a dat de înțeles tinerei că o va duce la o pensiune de la marginea orașului, însă „pensiunea” era, de fapt, casa individului, aflată în zona Hlincea, din comuna Ciurea, conform bzi.ro.  

Taximetristul, un individ de 65 de ani, a devenit agresiv odată ce a ajuns pe proprietatea sa. Constantin Meiu ar fi bruscat-o pe tânără și i-ar fi spus că vrea să întrețină relații sexuale cu ea, susțin surse din anchetă.  

Mai fusese violată în trecut  

Speriată și vrând cu orice preț să scape din această capcană, tânăra a decis că cel mai bine ar fi în acele momente să preia controlul situației. A contat foarte mult faptul că în urmă cu ceva timp, femeie mai fusese victima unui viol. Astfel, ca să nu fie bătută, violată și, poate, chiar ucisă, aceasta i-a propus taximetristului să îi facă sex oral pentru a o lăsa în pace.

Taximetristul a acceptat, iar după consumarea actuilui sexual, ieșeanul a dus-o la gară ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Însă, pentru faptele petrecute pe 11 noimebrie, Constantin Meiu a fost reținut pentru 24 de ore și apoi plasat în arest la docmiciliu.  „Agenții din cadrul Secției II de Poliție Rurală Ciurea au identificat și reținut un bărbat în vârstă de 65 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate în mod ilegal. Pe 13 noiembrie 2021, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și instanței, aceasta din urmă dispunând plasarea sa în arest la domiciliu pentru 30 de zile”, au precizat polițiștii.

Taxiemtristul, un bărbat agresiv         

În urmă cu câteva luni, soția a lui Constantin Meiu a cerut ordin de protecție împotriva acestuia. În motivarea cererii, ieșeanca a arătat că, din cauza abuzurilor la care este supusă de soțul ei, a fost nevoită să părăsească domiciliul conjugal și să se refugieze la sora ei.

„Pârâtul mă amenință că îmi rupe mâinile, coastele, din acest motiv fiindu-mi teamă de soțul meu. De frică, nu îmi pot lua lucrurile din casă și nici nu îmi pot îngriji tatăl muribund”, a spus femeia.

Instanța a emis ordin de protecție pe o durată de 4 luni, fiind dispuse următoarele măsuri: obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime față de reclamantă, față de locuința acesteia, interdicția pentru ieșean de a se deplasa în anumite locații, identificate în cerere și interzicerea oricărui contact.

Citește și: 

Un taximetrist din Iași a răpit și violat o tânără luată din gară

Un român a fost bătut de conaționali în Germania după ce a vrut să violeze o fată de 20 de ani. Povestea scandalului

Mai multe