Care este stadiul lucrărilor la pasajul rutier suprateran de la Domnești
Vești bune pentru șoferii nevoiți să treacă prin chinurile iadului pentru a traversa intersecția dintre Șoseaua de Centură a Capitalei și Prelungirea Ghencea. Lucrările la pasajul rutier Domnești au ajuns la aproape 70 la sută și vor gata în toamna acestui an promit șefii din Ministerul Transporturilor
Pasajul rutier de la Domnești, de tip giratoriu suspendat, realizat peste intersecția dintre Prelungirea Ghencea și Centura Capitalei prinde contur pe zi ce trece. Lucrările la acest proiect de infrastructură început în 2017 și apoi au fost abandonate, fiind reluate în vara anului 2020.
Giratoriul suspendat are o lungime de 536 de metri, iar costul estimat este de peste 91 de milioane de lei. Contractul pentru proiectarea şi execuţia pasajului de la Domneşti a fost semnat în 2017 cu societatea Straco (România).
Unde se lucrează și ce mai este de făcut la pasaj
”A avut loc și ultima deviere de trafic necesară construirii pasajului. Este vorba despre devierea pe zona rampei de coborâre/urcare spre și dinspre Domnești. Aici s-au finalizat săpăturile și a început așternerea straturilor suport. Pe segmentul de Nord-Vest al girației suspendate s-a finalizat armarea plăcii de suprabetonare și a fost turnat betonul aferent acesteia”, a declarat pe contul său de pe o rețea de socializare Ionel Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor
La ce se lucrează acum? Se montează elementele prefabricate la zidurile de sprijin la rampa de urcare dinspre Bragadiru, la rampa de urcare dinspre Chiajna, precum și la rampa de coborâre spre București. De asemenea se lucrează la ridicarea rampei de coborâre spre Chiajna precum și la rampa de urcare dinspre București. În același timp, alte echipe se ocupă de relocarea ultimelor utilități, precum și la realizarea rețelei de canalizare pluvială și a rețelei de iluminat public.
Prelungirea Ghencea este în lucrări de modernizare
Degeaba vor fi finalizate lucrările la Pasajul Domnești atâta timp cât artera care asigură accesul în București, Prelungirea Ghencea nu va fi modernizată prea curând. Această stradă reprezintă cel mai vechi șantier de infrastructură al Primăriei Capitalei aflat în lucru.
Strada este în modernizare din 2006, au fost oprite și pornite de mai multe ori, ultima dată pe 16 septembrie 2019 cu termen 24 de luni. Este vorba de un proiect mai amplu al Municipalității, care prevede supralărgirea și modernizarea bulevardului Ghencea și a străzii Prelungirea Ghencea.
Ar rezulta o super stradă cu un capăt la terminalul din Ghencea al tramvaiului 41 și celălalt la Pasajul Domnești. Proiectul include crearea a câte două benzi pe sens și linie de tramvai nouă pe mijloc, trotuare și piste de biciclete.