Ce spune Cioloș despre informația că ar fi fiul nelegitim al lui Soros: „Miroase a prostie crasă!”
Dacian Cioloș a acordat un interviu telefonic la DigiFM, unde a tratat mai multe subiecte, printre care și emisiunea la care a participat marți (6 decembrie), moderată de Mihai Gâdea. Premierul a declarat că „este bine câteodată să spui lucrurilor pe nume, fără să jignești și fără să fii violent”. De asemenea, primul ministru s-a amuzat pe seama „articolului” devenit viral care susține că el este fiul nelegitim al lui George Soros.
„Eu cred că lumea a auzit și punctul meu de vedere. Eu respect punctul de vedere al fiecăruia. Eu mi-am spus punctul de vedere și mi-am prezentat argumentele”, a spus Dacian Cioloș la începutul interviului.
Totodată, Dacian Cioloș a fost rugat să comenteze materialul publicat pe site-ul Exclusiv24.ro, intitulat „Şoc! Soros şi-a pus propriul copil in fruntea guvernului Romaniei. Cioloş, fiul nelegitim?".
„Am văzut şi eu chestiunea şi am trecut de la stări multiple, să spun...Dar, până la urmă mi-am spus că, aşa cum îl cunosc eu pe român, e suficient de inteligent şi suficient cu simţul umorului să guste gluma asta care miroase a prostie crasă din partea celor care au impresia că pot să prostească pe oameni cu aberaţii din astea. Poate că, dacă nu scoteau chestia asta cu tatăl, cred că ar mai fi crezut unii, alţii că cine ştie ce relaţii am cu domnul ăsta pe care nu l-am întâlnit niciodată. Eu - spre deosebire de alţi predecesori de-ai mei care s-au fotografiat cu domnul respectiv - nu l-am întâlnit niciodată, dar în sfârşit... O să le las moştenire miliardele respective dacă ei reuşesc să dovedească asta, o să le las moştenire lor să-şi finanţeze politicile aşa cum le înţeleg ei, cei care promovează lucruri din astea”, a declarat Dacioan Coloș, la DigiFM.