Cea mai mare bancă din România anunță noi dobânzi la credite imobiliare. Până când este valabilă oferta

26 august 2024 7:58   Național
Ultima actualizare:

CEC Bank anunţă că oferă credite ipotecare imobiliare cu dobândă fixă de 5,55%, în primii 5 ani, ulterior variabilă. Aceasta este valabilă pentru românii care îşi încasează veniturile prin această bancă. Pentru ceilalți, CEC Bank  anunță că dobânda este de 5,75%. Pentru locuințe verzi dobânda este mai și mai mică.

CEC Bank anunță condiții noi pentru credite imobiliare

„CEC Bank oferă credite ipotecare imobiliare cu dobândă fixă de 5,55%, în primii 5 ani, ulterior variabilă, pentru cei care îşi încasează veniturile prin bancă”, anunţă banca.

Creditul ipotecar imobiliar cu dobândă fixă primii 5 ani, ulterior variabilă, are o dobândă de 5,55% în primii 5 ani pentru cei care îşi încasează veniturile prin Bancă şi de 5,75% fără încasare venit.

În cazul în care creditul este utilizat pentru achiziţia de locuinţe verzi, dobânda este de 5,45% în primii 5 ani pentru cei care îşi încasează veniturile prin Bancă şi de 5,65%, fără încasare venit.

Până la ce dată este valabilă oferta CEC Bank

„CEC Bank vine în sprijinul clienţilor cu o soluţie de finanţare prin care se pot proteja faţă de variaţiile pe termen mediu ale dobânzilor. Astfel, în cadrul campaniei desfăşurate în prezent, noi oferim clienţilor credite ipotecare cu dobândă fixă în primii 5 ani, atât pentru achiziţionarea/construirea de locuinţe cât şi pentru refinanţarea creditelor cu destinaţie imobiliară, aflate în derulare. Clienţii vor putea alege în continuare între credite cu dobândă fixă şi cele cu dobândă variabilă din oferta băncii”, a declarat Adina Călin, director Produse şi Servicii în cadrul CEC Bank, transmite News.ro

 Oferta CEC Bank face parte din cadrul unei campanii care se derulează până la data de 31.12.2024.

Calcule pentru un credit pe 25 de ani

 De exemplu, în cazul unui credit ipotecar imobiliar rambursat în rate lunare egale, cu încasare venituri la CEC Bank, în valoare de 250.000 de lei, pe 25 de ani, valoarea primei rate va fi de 1.642,93 lei, iar suma totală de rambursat 565.610,13 lei.

Calculul reprezentativ a fost efectuat pentru o dobândă fixă în primii 5 ani şi ulterior variabilă, rata dobânzii fiind de 5,55% / an cu DAE de 7,73%.

Comisionul de rambursare anticipată este zero iar comisionul de analiză dosar este de 500 de lei.

CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de 83,5 miliarde lei, la sfârşitul anului 2023.

Mai multe