Cea mai veche gară din România. A fost construită cu 16 ani mai târziu decât prima cale ferată din lume

13 aprilie 2024 9:47   Național

Pe unul dintre cele mai vechi și, în același timp, frumoase căi ferate din România, Oravița – Anina, se află cea mai veche gară de la noi din țară. Situată în județul Caraș-Severin, gara Oravița a fost construită cu doar 16 ani mai târziu decât prima linie de cale ferată din lume, Liverpool – Manchester.

Cea mai veche gară din România este gara Oravița, situată în județul Caraș-Severin, Banat. Este un monument istoric, fiind și prima din România, finalizată cu 16 ani mai târziu decât prima linie de cale ferată din lume, Liverpool – Manchester, construită în anul 1830.

Deși data este un pic incertă. Conform unui document din 12 ianuarie 1847, Gränzenstein, supraveghetorul construcţiei căii ferate Oraviţa – Baziaş, îşi anunţă superiorii de la Viena că „totul merge conform proiectului”, ceea ce ne îndrituiește să credem că gara era gata încă de la 1846, însă, potrivit Listei monumentelor istorice din judeţul Caraş-Severin înscrise în Patrimoniul cultural naţional al României, aceasta a fost finalizată în 1847. Construirea gării din Oravița a avut loc concomitent cu construirea primei linii de cale ferată din țară.

Singura gară din țară cu peronul la etajul 1

Atunci când a fost construită gara, Oravița era sub dominație austro-ungară și dispunea de bisericii, teatre și farmacii. Construcția gării a fost o premieră pentru acele vremuri, datorită accesului pe peron cu liftul, relatează oravita.ro. De altfel, este și singura gară din țară cu peronul la etajul 1.

Inițial, gara din Oravița a fost ridicată pentru a răspunde unei nevoi imperative a vremii: transportul eficient al cărbunilor între Oravița și Anina, două localități cheie din Banat. Cu timpul, zona a început să fie din ce în ce mai tranzitată, ceea ce a însemnat noi nevoi pentru oameni, și, astfel, a început să fie folosită de către trenurile de călători.

De asemenea, gara Oravița a fost și locul de întâlnire al unor figuri ilustre ale vremii, precum Regele Carol I, Împărăteasa Sissi sau marele poet Mihai Eminescu. Cu o istorie impresionantă și un farmec aparte, această bijuterie arhitecturală continuă să fascineze și în prezent. În ziua de astăzi, gara din Oravița este un monument istoric foarte valoros.

Mai multe