Cine ar trebui să primească pensii mărite și când în 2025. Seniorii stau cu frica înghețării majorărilor de venituri
Două etape de majorare a pensiilor ar trebui să apară în 2025 pentru pensionar după cum a stabilit guvernul Ciolacu la sfârșitul acestui an. Prima etapă va avea loc la începutul anului și va viza pensiile mici, în timp ce a doua majorare, programată pentru sfârșitul lunii martie, va include și veniturile nepermanente care nu au fost anterior luate în considerare la calculul pensiilor. Totul depinde însă de negocierile din aceste zile pentru noul buget, iar dacă sunt adevăratele tăierile anunțate, totul se va rediscuta.
Ce trebuie să știi despre cele două majorări de pensii din 2025
Începând cu 1 ianuarie 2025, pensiile minime garantate, adică indemnizația socială, înregistrează o creștere potrivit legii de 10,4%. Astfel, vor ajunge la valoarea de 1.415 lei, față de 1.281 lei cât este în prezent. Aceste sume reprezintă sprijinul acordat pensionarilor a căror pensie calculată pe baza contribuțiilor sociale nu atinge nivelul minim.
A doua majorare va avea loc de la 1 aprilie 2025 fără a fi o păcăleală. Vor crește veniturile pensionarilor care pot proba că au avut venituri nepermanente, cum ar fi:
-formele de retribuire în regie sau în acord,
-primele anuale
-al treisprezecelea salariu
-sporurile pentru ore suplimentare
-alte venituri temporare, pentru care s-au plătit contribuții la asigurările sociale.
Pentru a beneficia de mărire, pensionarii vor trebui să aducă adeverințe pentru a beneficia de această recalculare. Scopul modificărilor este de a reflecta mai corect contribuțiile anterioare ale pensionarilor în valoarea pensiilor.
Ce trebuie să știți despre schimbarea formulei de calcul a pensiilor
Șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a explicat că formulele de calcul în 2025 aceasta vor fi simple și transparente, bazate pe doi indicatori: rata medie a inflației și 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut (CSMBB).
„Începând din 2025, creșterea pensiilor din România are o formulă foarte simplă de calcul, în sensul că aplicăm doi indicatori foarte clari, predictibili, pe care îi știm de la Institutul Național de Statistică.
Vorbim de rata medie a inflației, la care se mai adaugă încă 50% din creșterea reală a câștigului mediu brut pe economie realizat. Deci aceasta este formula de calcul a indexării, actualizată cu valoarea punctului de referință”, a explicat în urmă cu câteva zile pentru Agerpres, Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).
Care este pensia medie în România în decembrie 2024
Pensia medie lunară a crescut cu 6,4% în trimestrul trei, comparativ cu trimestrul precedent, până la valoarea de 2.582 lei, a anunţat, joi, Institutul Naţional de Statistică (INS).
Numărul mediu de pensionari a fost de 4,965 milioane de persoane, în scădere cu 6.000 de persoane faţă de trimestrul doi 2024, în timp ce numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a ajuns la 4,597 milioane de persoane, în scădere cu 2.000 de persoane faţă de trimestrul anterior.
Pensia medie lunară este determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari - de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc.- plătite de casele de pensii.