Cine este femeia din România care s-a dus în Spania fără nimic și a ajuns din menajeră doctor în educație: „Și acum ce fac?”

Povestea Mirelei Ileana Buzica este una dintre acele istorii care par greu de crezut, dar care demonstrează cât de departe poate duce ambiția atunci când este dublată de muncă și perseverență.

Plecată din România în 2004 fără să știe limba și fără un plan clar, tânăra avea să ajungă, peste două decenii, doctor în educație la Universitatea din Almería, fiind prima din familia sa care obține un astfel de titlu.

Momentul în care și-a primit diploma a fost unul simbolic: nu era doar finalul unui parcurs academic, ci și încununarea unei lupte personale duse în tăcere, printre sacrificii, îndoieli și nopți nedormite.

De la România la Spania, fără plan și fără limbă

Mirela a ajuns în Spania la vârsta de 23 de ani, inițial într-o simplă vacanță. Avea bacalaureatul luat și lucrase într-un birou în România, însă viața avea să ia o turnură neașteptată. A decis să rămână, deși nu cunoștea limba spaniolă și nu avea o direcție clară.

Primele luni au fost dificile. Fără acte în regulă și cu doar un permis temporar, a fost nevoită să accepte munci modeste: făcea curățenie în case și îngrijea persoane în vârstă. Pentru familia ei, decizia a fost greu de înțeles.

Mama sa i-a reproșat alegerea, întrebând-o ce va face mai departe, după toate eforturile depuse pentru a-i oferi o viață mai bună.

Dar pentru Mirela, acea perioadă nu era un final, ci doar începutul.

Fără să meargă la cursuri organizate, Mirela a învățat limba spaniolă singură, folosind dicționare și cărți împrumutate. Zilele ei erau împărțite între muncă fizică și studiu intens: dimineața spăla, călca și făcea curățenie, iar după-amiaza și seara învăța.

„Nu făceam nimic altceva”, avea să spună mai târziu. A fost o perioadă de izolare și disciplină, în care fiecare oră liberă era investită în viitorul ei.

Un nou început: reluarea studiilor

În 2009, Mirela a început procesul de echivalare a studiilor. A fost nevoită să repete clasa a XII-a, deoarece nu susținuse examenul necesar pentru admiterea la facultate în România. A acceptat această provocare fără ezitare.

După ce a promovat examenul, s-a confruntat din nou cu o întrebare simplă, dar esențială: „Și acum ce fac?”. Răspunsul a venit dintr-o amintire din copilărie, când se juca de-a profesoara. A decis să urmeze studii în domeniul educației timpurii.

A studiat la distanță, continuând în același timp să lucreze ca menajeră pentru a-și plăti studiile. A reușit să devină educatoare, însă nu s-a oprit acolo. Simțea că poate mai mult.

Muncă și facultate în paralel

Determinarea ei a dus-o mai departe, la înscrierea la specializarea Educație Socială în cadrul Universitatea din Almería. Programul era epuizant: lucra zilnic între orele 9:00 și 17:00, iar după ce ajungea acasă începea, practic, o a doua zi de muncă – studiul.

De multe ori nu putea participa la cursuri, însă profesorii îi ofereau sarcini suplimentare pentru a recupera. A ajuns astfel să muncească chiar mai mult decât colegii ei.

Au existat momente de epuizare, în care se întreba de ce face toate acestea. Dar răspunsul venea de fiecare dată la fel de clar: dacă își propune ceva cu adevărat, trebuie să reușească.

Ambiția ei s-a văzut și în rezultate: a avut note maxime, a fost șefă de clasă și reprezentantă a studenților.

În această perioadă, profesorul Luis Ortiz a remarcat nu doar performanțele academice ale Mirelei, ci și determinarea și dorința ei de a învăța. El a încurajat-o să se implice în cercetare, deschizându-i astfel drumul către o nouă etapă.

Fără să-și dea seama, Mirela făcea deja pașii către doctorat. Curiozitatea și dorința de a evolua au împins-o mai departe, până la cel mai înalt nivel academic.