Cine sunt străinii care au ajutat PSD să câștige alegerile cu mesaje de dreapta

18 decembrie 2016 13:44   Național
Ultima actualizare:

Deși retorica PSD împotriva străinilor pare să fi prins în rândul alegătorilor săi, în spatele câștigului social-democraților se află niște israeleni. Mai exact, doi specialiști în comunicare care au ajutat partidul lui Liviu Dragnea să ducă o campanie agresivă și creativă, menită să schimbe imaginea PSD.

Moshe Klughaft și Sefi Shaked sunt doi specialiști în strategie electorală care au ajutat Partidul Social Democrat să câștige alegerile parlamentare. Informația a apărut în publicația The Jerusalem Post. Se pare că cei doi strategi au fost preferați de PSD datorită experienței lor cu noile mijloace de comunicare în masă. 

Moshe Klughaft este celebru pentru succesul său ca strage-șef al partidului Bayit Yehudi (Căminul Evreiesc, partid al evreilor ultraortodocși), spun jurnaliștii israelieni, dar el a lucrat și la un protest al rezerviștilor, după al doilea război cu Libanul, în 2006, care a ajutat la revenirea la puterea a mișcării de dreapta din Israel.

Campania dusă de PSD a fost de schimbare a imaginii, într-una mai tânără, destinată alegătorilor patrioți. I-au făcu tpe tineri să se filmeze spunând că ei cred în România. Una dintre videoclipurile de promovare a fost supunerea unor tineri la decetorul de minciuni, în timp ce declarau că au încredere în România. De asemenea, au promovat și videoclipuri în care spuneau că cei care votează cu alte partide decât PSD nu cred în viitorul țării. În altele apar cetățeni mai în vârstă care le cer tinerilor să schimbe ceva, votând, desigur, cu social-democrații.

În ziua alegerilor, soția lui Moshe Klughaft a publicat, pe rețeaua de socializare Facebook, o imagine în care Moshe Klughaft apare lângă sigla PSD.

În consecință, Shaked și Klughaft au utilizat mesaje folosite de obicei de partide de drepata pentru a îmbunătății imaginea PSD în rândul alegătorilor de centru-stânga, iar reușita se poate vedea în cifre: PSD a câștigat alegerile parlamentar din 11 decembrie cu 45,67%, comparat cu eternul rival PNL care a luat doar 20,4%.

Mai multe